Zbateri politice în an electoral

Distribuie pe:

Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, „pentru folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, în dosarul vizând alegerile prezidenţiale din 2014". Nu mai miră pe nimeni! Din toţi preşedinţii de consilii judeţene din România, jumătate s-au ales cu dosare penale! Ca urmare a condamnării, în prima instanţă, conform statutului PNL, lui Sorin Frunzăverde i se suspendă calitatea de membru de partid. n După şedinţa CExN, de la Piatra Neamţ, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că partidul pe care îl conduce va stabili politica de alianţe, pentru alegerile locale şi parlamentare, la finalul lunii ianuarie, şi, în funcţie de această decizie, ar putea începe negocierile politice. Majoritatea PSD-iştilor se opune unei alianţe la alegeri cu UNPR, avându-l preşedinte pe Gabriel Oprea, părere împărtăşită şi de conducerea centrală a partidului. n Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre examinare (sursa Machiavelli.ro), actul normativ care modifică şi completează Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleşilor locali, care prevede „încetarea, de drept, a calităţii de consilier local, judeţean, de primar sau preşedinte al consiliului judeţean, în cazul condamnării, prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive, la o pedeapsă privativă de libertate cu executare". n Liviu Dragnea: „Ponta trebuie să candideze, la parlamentare. Este un om valoros şi de viitor!" n Înapoi la votul pe liste de partid! Viitoarele alegeri parlamentare, din toamna acestui an, vor marca revenirea la votul pe listă, însemnând „renunţarea la scrutinul de tip uninominal, în urma căruia actualul Parlament a fost considerat cel mai slab, calitativ, de după 1990, criticat dur pentru numărul nejustificat de mare al aleşilor, într-o raportare la populaţia României".

Lasă un comentariu