Da, anii trec, rănile rămân, dar… Speranţa moare, totuşi, ultima!

„Cu ce sentimente au intrat, oare, românii în anul 2016?", s-au întrebat câţiva cititori ai ziarului nostru. Şi cu bune, şi cu rele. Dintre cele bune (oricum, puţine), unul ar fi fost, la un moment dat, alegerea (la finele lui 2014) a unui nou preşedinte al României, în persoana lui Klaus Iohannis. Deoarece este un etnic german - ales cu o largă majoritate de voturi - a fost, oarecum, o premieră postdecembristă. Iar, dacă alegerea sa a fost (va fi) de bun augur, doar viitorul ne va spune, anul de până acum fiind încă… neconcludent.

Din păcate, „sentimentele (gândurile) rele", cu care am păşit în 2016, sunt mai multe. Vom aminti doar câteva. Primul este acela legat de faptul că suntem mai puţini români. Ca expresie a măsurilor antisociale luate în ultimii ani, conform rezultatelor ultimului recensământ, populaţia stabilă a României a ajuns să fie de numai 19 milioane de persoane. Şi asta nu doar din cauza exodului celor circa 3,5 milioane de români, ci şi, deopotrivă, pentru că cei rămaşi acasă au fost împovăraţi cu facturi, taxe şi impozite greu suportabile, iar şomajul (în rândul tinerilor, mai ales) a crescut alarmant, toate, cu consecinţe asupra sporului natural al populaţiei.

Sigur, pe acest fond al sărăciei, semnalul de alarmă, privind scăderea dramatică a ratei natalităţii a fost tras, la un moment dat. Au lipsit însă măsurile de cointeresare ale populaţiei de a se reproduce, de a nu părăsi ţara. Efectul? Previzibil. Potrivit datelor INS, rata natalităţii scăzuse, la un moment dat, la 11,2 născuţi vii la mia de locuitori. Asta în timp ce, conform aceleaşi surse, rata mortalităţii infantile (decedaţi sub un an la mia de născuţi-vii) a înregistrat o creştere cu 10,8 la mia de locuitori, faţă de 9,3 la mie. Opinia unanimă este că, dacă ar exista în România o siguranţă a zilei de mâine şi dacă românii obişnuiţi şi-ar putea face planuri de viitor, problema natalităţii ar fi fost lesne rezolvată, iar exodul populaţiei, stopat. N-a fost să fie. Consecinţa în 2050, România ar putea avea, conform unor prognoze, doar 16,5 milioane de locuitori!

Un alt regret - de astă dată politic - l-a constituit, pentru milioane de români, ceea ce s-a numit, la un moment dat, USL. Potrivit comentatorilor, USL va rămâne în istorie un fenomen de studiat. După ce a beneficiat de un val de încredere uriaş, a murit demonstrând că nu a fost decât un vehicul al mafiei din politică. Cei doi artizani, în care românii îşi puseseră mari speranţe - Victor Ponta şi Crin Antonescu - s-au bazat, în performanţa lor electorală (o majoritate uluitoare în Parlament) pe două elemente de discurs: „Ei au guvernat prost şi noi vom guverna mai bine", „sistemul lor este corupt, noi vom face dreptate până la capăt". Numai că, ulterior, „dreptate până la capăt" a făcut (şi face, încă) DNA-ul, cu fiecare cap de baron local care pică sub ghilotina procurorilor instituţiei conduse de Kovesi!

Fapt este că, dacă cei doi erau de bună credinţă în 2012, liderii USL nu aveau niciun motiv să eşueze atât de lamentabil în numai doi ani de zile. Aicea-i regretul celor care au votat USL-ul, de care, acum, s-a ales… praful, iar liderii au dispărut!

Cert este (şi ăsta-i un alt regret) că, în 2016, am intrat într-o nouă realitate, dar cu aceeaşi mentalitate. Analiştii politici consideră că numai o schimbare masivă, bruscă şi radicală, o revoluţie a mentalităţilor de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia şi conducerea la vârf. Mulţi se întreabă: „va marca oare, cel de-al patrulea preşedinte al României, măcar un început în acest sens, prin atitudine şi comportament?"

Greu de spus. Deoarece, în afara preşedintelui, falselor elite (din Guvern, Parlament, alte instituţii…) le este, încă, bine aşa, iar până când schimbările nu se vor produce şi în mintea colectivă, mentalitatea de a concepe cu adevărat o altă lume se lasă încă aşteptată. Şi în 2016, şi în următorii ani!

Faptul că un număr important dintre politicienii de azi - miniştri, parlamentari, primari, preşedinţi de CJ - se află, ca şi odinioară activiştii PCR, în al cincilea, poate chiar al şaselea mandat, e încă o dovadă că, după '89, o schimbare s-a produs doar în ceea ce numim… capitalismul de cumetrie. De aceea, este meritorie iniţiativa conducerii actuale a PSD de a reduce mandatele baronilor. După ce Liviu Dragnea a avansat propunerea ca preşedinţii de Consilii Judeţene să nu mai poată fi şi lideri ai organizaţiilor judeţene ale PSD, fostul premier Victor Ponta a afirmat că va susţine introducerea unei limitări la două mandate consecutive, şi în cazul aleşilor locali, şi al parlamentarilor. A fost o iniţiativă împărtăşită de numeroşi cetăţeni - cutremuraţi de amploarea cazurilor de corupţie şi abuzuri comise de cei aleşi prin votul lor -, considerând, de asemenea, că se impune ca şi prevederea din actualele reglementări care condiţionează cercetarea deputaţilor şi senatorilor de aprobarea Parlamentului, să fie înlăturată. Prin aplicarea corectă a principiului constituţional că nimeni nu este mai presus de lege. Vor fi, desigur, unii politicieni care vor contesta aceste propuneri, dar un lucru este cert: dacă nu vor fi limitate mandatele „aleşilor", „închegarea" găştilor locale va continua, iar furturile din avuţia naţională vor creşte proporţional cu numărul mandatelor. Din păcate, în pofida unor semnale încurajatoare, constatăm şi la acest început de an că contractul României cu modernitatea, pe care credem că l-am semnat încă din primele luni după Revoluţie (cu Ion Iliescu, preşedinte), rămâne încă şi astăzi o vastă neîmplinire, cu prea multe lucruri vechi şi prea puţine lucruri noi. Disfuncţiile, gravele ineficienţe, poverile birocratice şi insuficienţa cadrului legal, ne arată astăzi - când politicienii se dau în… stambă - un tablou nesatisfăcător al ţării noastre. Am intrat în lumea reală, lumea capitalistă, cu scheme de gândire şi prejudecăţi incompatibile cu această lume. Ne-am desprins greu şi încă nu pe de-a întregul de vechile mentalităţi. Altfel, nu s-ar mai fura atât de mult în România, iar ţara nu ar mai fi, în continuare,… devalizată.

…De aceea, încheiem aceste consideraţii cu întrebarea: Va marca, oare, cel de-al patrulea preşedinte al României, măcar un început în schimbarea mentalităţii celor din fruntea ţării? Printr-o atitudine şi comportament - altele decât cele ale predecesorilor săi -, va orienta Iohannis România anului 2016 (şi următorii) spre ceea ce el a numit „România lucrului bine făcut"? Doar viitorul ne va „spune" dacă acest lucru se va întâmpla şi nu a fost doar o simplă lozincă electorală! Doamne, ajută!

Lasă un comentariu