LECȚIE DE PATRIOTISM ȘI CURAJ POVESTEA UNUI VETERAN DE RĂZBOI LA 96 DE ANI! (III)

Anii de foc ai războiului nu au fost uitați de bătrânul veteran de război al Târnăveniului, domnul Ioan Solomon. La Târnăveni este sigurul rămas în viață, care ne mai poate povesti despre coșmarul și ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Ar fi multe de spus despre dumnealui, om cinstit, corect și foarte inteligent, și-a iubit țara și neamul, a iubit mult Custelnicul cu bisericile sale de lemn, întru credința neamului, iubește mult Târnăveniul în care trăiește de o viață, a insuflat familiei sale și tuturor celor din jurul lui dragostea pentru Ardeal și ardeleni, fiind mândru că se trage din aceste locuri pline de istorie.

Iată, după o jumătate de secol, războiul încă mai evocă puternice emoții supraviețuitorilor, veteranilor, invalizilor și văduvelor de război rămași în viață. Ei sunt astăzi istoria vie a României din prima jumătate a veacului, cei mai importanți să ofere urmașilor, tineretului de azi și de mâine un exemplu concret de demnitate cetățenească, de real patriotism, de cinste și modestie, de purtători fideli ai normelor morale, creștine, strămoșești.

Cât am trăit în război, îmi povestește domnul Ioan Solomon, eram înverșunat împotriva dușmanului și nu aveam frică de nimic, știam că îmi apăr țara, neamul și familia mea de acasă. Am trecut prin mari greutăți, setea și foamea erau o mare povară pentru că multe dintre fântâni erau marcate cu tăblița „APĂ OTRĂVITĂ", uneori mâncam doar semințe de dovleac sau de floarea soarelui și rareori cartofi cruzi. Se întâmpla că oamenii să mănânce câini, cai morți sau boabe de grâu. Eram epuizați, nemâncați și nedormiți, dar execuam ordinele de urmărire a inamicului. Nesiguranța ne determina să devenim mai conștienți printr-un dialog interior pozitiv și găseam motivația războiului, reconectarea cu puterea interioară ce mă domină cu tărie, fără

să-mi pierd speranța. Dacă te lași pradă fricilor, toate împrejurul tău devin loc presărat cu pericole la fiecare pas. Dacă gândești negativ, vei vedea răul din lume și nu mai poți percepe binele ca fiind mereu și mereu o speranță. Virușii minții și emoțiile negative trebuiau învinse în orice situație, oricât ar fi fost ea de grea.

Ceea ce a urmat după 23 august 1944 nu a însemnat nicidecum sfârșitul războiului. Luptele de la Oarba de Mureș deveneau un masacru. Regimentul meu, revenit de pe frontul din Moldova, era cantonat în dispozitivul de luptă Hădăreni-Triteni, cu misiune expresă de interzicere a înaintării coloanei de tancuri și infanteriei inamice, care se deplasa dinspre Luduș spre Iernut. Pe dealul Sângeorgiului totul părea ca un vulcan ce fumega fără încetare. Panica și greutățile erau mari. Eram încurajați de faptul că generalul Tudora cu trupele din subordine debarcă la Mediaș cu misiunea să intre în luptă, pentru apărarea orașului Târnăveni de care eram legat sufletește. Regimentul 27 infanterie din Divizia a șasea a purtat lupte grele în Târnăveni, Oarba și Sântioana de Mureș. Ulterior aceste trupe au fost suplimentate cu regimentul 2 Dorobanți, drept obiectiv apărarea orașului Târnăveni, a fabricii „Nitrogen", ce fabrică gaze de luptă, mai apoi toate trupele au fost implicate în războiul sangeros de la Oarba de Mureș, devenit teatru de luptă la cotele: 405; 463 și 421 de pe dealul Sângeogiului, locul unde au pierit peste 11 mii de oameni.

Refăcând drumul parcurs în toamnă anului 1944-1945, se remarcă atât tragedia umană cât și eroismul soldaților români „Fiecare palmă de pământ, pe unde am călcat, s-a înroșit de sângele vărsat, dar curajul, solidaritatea ne-au dus la victorie. Cunosc multe momente inedite pe care le-am trăit și petrecut cu camarazii din Compania mea. N-am fost, în fond, decât o piesă într-un angrenaj uriaș. Dar am fost acolo în război, am îndurat și suferit multe rele, tragedii și umilințe umane, cu atât mai mult, umilința Armatei Sovietice. Persoanele trecute de 80 de ani din Târnăveni, Cucerdea, Iernut, Cipău, Ogra, Târgu-Mureș își amintesc cu lacrimi în ochi despre acele vremuri".

Sunt uimitoare și extrem de relevante aceste amintiri ale acestui om, spirit viu la cei peste 96 de ani, mai ales pentru cei care au trăit numai în vremuri de pace, întâmplări dispărute, dar nu mai puțin veridice, desprinse parcă dintr-un scenariu suprarealist! Veteranii de război, atâția câți mai sunt, trăiesc o viață onestă, mulți dintre ei singuri, presărată cu lipsuri și greutăți, printre fotografii și decorații, așteptând nerăbdători, fiecare, să-și spună povestea lui tristă, din ce în ce mai tristă!(…) Venerând memoria acestora, omagiem totodată eroismul lor în faptele de arme înscrise pentru totdeauna în Cartea de Aur a bărbăției, vitejiei și iubirii de țară.

După terminarea războiului, domnul Ioan Solomon s-a angajat și a lucrat până la ieșirea la pensie la Uzina Electrică (IRES) de pe lângă Combinatul Chimic Târnăveni, iar ca specialist a contribuit la punerea în funcțiune a Uzinei Electrice de la Ovidiu-Constanța. Din aceste locuri își amintește de oameni, evenimente, fapte, întâmplări: fabricarea clorului, amoniacului, nitroxanului, carbidului, acidului sulfuric, cupro-aurifere ș.a., fără de care istoria Târnăveniului ar fi mult mai săracă. Regretă cu durere în suflet pierderea soției, fiului și norei sale, prestigioși profesori în școlile târnăveniului, trăiește în preajma nepoatei sale Luci, care îl îngrijește așa cum se cuvine.

SĂNĂTATE ȘI „LA MULȚI ANI!",

DOMNULE IOAN SOLOMON!

Lasă un comentariu