ROMÂNIA ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL (V) ARMISTIŢIUL (22 nov. 1917 - 6 martie 1918)

Trupele ruseşti, silite să părăsească teritoriul nostru naţional, erau mai întâi dezarmate, iar apoi erau îndemnate ca pe jos ori cu trenul să se îndrepte spre Rusia, cu interdicţia de a se opri în Iaşi, iar prin judeţe şi sate erau urmăriţi şi vânaţi toţi cei care de-a lungul traseului se dedau la fărădelegi sau nesocoteau ordinele primite din partea autorităţilor române.

Pe măsură ce trupele ruseşti părăseau frontul, în aceeaşi măsură erau înlocuite cu trupe româneşti, care se întindeau, dreapta, până la Noua Suliţă în dreptul Cernăuţilor. Armata I şi Armata II române şi-au mai întins şi ele frontul, încât pe la sfârşitul lunii ianuarie 1918, pe frontul românesc nu mai existau ruşi - de la Noua Suliţă până la Bicaz era Corpul I armată; urma Armata II română până în dreptul Adjudului; de aici Armata I până la Galaţi şi Prut; se continua cu batalionul de marinari până la mare, în lungul braţului Sf. Gheorghe.

Scoaterea ruşilor din ţară nu a fost deloc uşoară; dacă unii au executat pe loc ordinul de a se preda, alţii s-au opus deschizând focul şi numai după vărsare de mult sânge au putut fi aduşi la ascultare - cele mai importante asemenea lupte au fost duse la Galaţi, Fălticeni, Paşcani şi Timişeşti.

La Galaţi, trupele diviziilor 9 siberiană şi 13 rusă au vrut să părăsească frontul, plecând de pe Siretul de jos, şi să treacă în Rusia prin Galaţi fără să depună armele, dovedindu-se zadarnice atât somaţiile, cât şi discuţiile amicale. Aşa s-a ajuns ca în data de 7 ianuarie 1918, ruşii venind dinspre Siret au atacat trupele române care apărau Galaţiul, bombardând atât oraşul, cât şi partea dinspre Reni. Tot ruşii au tăiat legăturile telefonice şi telegrafice româneşti, ţinând astfel oraşul izolat de restul ţării. La început, trupele noastre din divizia a 4-a, puţine la număr, au stat în defensivă, dar după sosirea ajutoarelor i-au atacat cu toată furia pe trădătorii care odinioară ne fuseseră aliaţi. Valurile de bolşevici au fost sparte de focul mitralierelor, ale tunurilor şi baionetelor românilor; disperaţi, îngroziţi, ruşii au rupt-o la fugă, predându-se în cea mai mare parte trupelor germane de la Siret, o altă parte trupelor române, dar toţi fără excepţie abandonându-şi armele şi echipamentul, după care au fost expediaţi dincolo de Nistru. În timpul luptei au fost zărite printre trupele ruseşti şi uniforme germane şi austriece.

În regiunea Paşcanilor, prin satele vecine se strângeau trupe, detaşamente ruseşti din diviziile 26 şi 84 venite de pe front şi care aşteptau să le vină rândul la dezarmare şi expediere. Aici, însă, ei fiind mulţi - câteva mii - au crezut că vor avea sorţi de izbândă, şi s-au dedat la jafuri, incendieri, ucideri etc. Detaşamentul român trimis la 13 ianuarie 1918 pentru a calma spiritele, a fost întâmpinat cu focuri de arme, mitraliere şi chiar artilerie. O parte a norocului nostru a fost că aceşti nepricepuţi ocheau prost, ceea ce a făcut ca pagubele înregistrate să nu fie prea mari. În această confruntare, printre alţii, a pierit şi maiorul care conducea detaşamentul românesc, el fiind împuşcat în spate în timp ce vorbea cu ruşii. Represiunea trupelor române a fost scurtă şi sângeroasă. Cei care s-au predat au fost expediaţi numaidecât cu trenul, în Rusia.

Corpurile 18 şi 40 ruse se îndreptau spre Fălticeni - Străieşti, pe mai multe coloane, încercând astfel să treacă fără a executa ordinul de a depune armele. Pe 14 ianuarie, trupele ruseşti care veneau de la Tătăruşi şi Cristeşti, au fost oprite de trupele noastre de grăniceri din regiunea Fălticeni. Comandantul trupelor noastre a încercat să-i abordeze prieteneşte pe ruşi, dar aceştia din urmă nu doar că au refuzat execuţia ordinelor venite din partea românilor, dar au dezlănţuit chiar un atac către Fălticeni. Forţele lor erau de peste 5.000 de ostaşi şi aveau vreo 16 tunuri. Trupele române, adică 6 companii, li s-au pus în cale spre S-V de Fălticeni, pe marginea satului Spătăreşti. Ruşii au dat 3 atacuri, în grămadă, dar fiecare atac a fost respins cu pierderi mari; lupta a continuat şi în noaptea de 14/15 ianuarie, până la ora 2 a dimineţii, când în spatele lor a sosit un detaşament român, ceea ce i-a determinat să respecte toate ordinele venite din partea română.

Timişeşti - aici trupele rebele ruseşti au fost repede potolite de atacul vânătorilor de munte, din zilele de 13 şi 14 ianuarie.

Aceeaşi soartă i-a aşteptat şi pe ruşii din Botoşani, Bacău şi Roman, care au încercat să încalce ordinele.

(va urma)

 

Lasă un comentariu