Un cerșetor a pătruns în grădina unui rege într-o dimineață, devreme, când regele își făcea plimbarea în sânul naturii neînconjurat, ca de obicei, de sfetnici și de paznici. Cerșetorul pândise anume acel moment când regele era singur, altfel nu s-ar fi putut apropia de el. Dând cu ochii de el, regele s-a încruntat și a spus:
- Ce e cu tine aici? De ce îmi tulburi liniștea și pacea? Ce vrei? Spune și vei căpăta.
Cerșetorul a răspuns:
- O pace care e tulburată, nu e pace. Iar o liniște care poate fi tulburată e doar un vis, nu e o realitate.
Regele s-a uitat mai bine la cerșetor și și-a spus: „Nu pare să fie un cerșetor de rând, asta-i sigur". Cu glas tare, a repetat:
- Ce vrei? Spune și vei primi.
Cerșetorul a răspuns:
- Uite, am castronul acesta cu care cerșesc, în care oamenii îmi aruncă câte un bănuț. Vreau să mi-l umpli cu ce te lasă inima, cu orice. Umple-mi-l și voi pleca. Ca să scape mai repede de el, regele și-a chemat vistiernicul și i-a poruncit să umple castronul cu pietre prețioase. Dar, ce să vezi? Cum erau turnate în castron, diamantele, rubinele, safirele și alte pietre prețioase dispăreau. Regelui nu-i venea să creadă, dar nici nu acceptă să fie învins de un cerșetor, așa că i-a poruncit vistiernicului să mai toarne până se umple castronul. Și așa, s-a dus visteria regelui și castronul era tot gol! Disperat, regele l-a implorat pe cerșetor să-i spună care era secretul acelui castron.
Cerșetorul a râs și a spus:
- Ăsta nu e un castron de cerșetor ca toate celelalte. L-am făcut dintr-un craniu de om. Nu și-a uitat vechile obiceiuri. În capul unui om poți să bagi orice și el va cere mereu tot mai mult, niciodată nu se va sătura, nu va fi plin. El rămâne mereu un cerșetor.
