- Liber ca pasărea în zbor, omul are nu numai dreptul de a merge oriunde în lume, dar și de a trece prin locurile unde în mod arbitrar îi este interzis să treacă și să se preumble.
- Dialog: - De mult nu te-am văzut! Am întreba de tine și am aflat că a-i fost tare bolnav. Ce s-a întâmplat? - Inima, bat-o vina. Ea-i beteagă. Eu, nu. S-a îngroșat o venă, iar apoi s-a înfundat. Între timp, medicii au lărgit-o și au curățat-o. Vorba vine. Acum “hornul” iară scoate fum! Și mă bucur că, din nou, inima îmi este plăcut chinuită de iubire!
- Și era acel ins un astfel de neom încât, dacă îi deveneai doar antipatic, darămite dușman, puteai să îți scrii singur testamentul și necrologul. Ba mai mult, era capabil să ți-l dicteze cuvânt cu cuvânt, nefăcând niciun secret din dușmănia și ura lui.
- Când ziua, în amiaza mare, privim numeroasele grupulețe de pensionari din piețele centrale și din parcurile unor mari orașe ale țării, stând la povești, sau jucând șah, table și cărți, atunci suntem tentați să spunem că România îmbătrânește, iar dacă seara ascultăm comentariile radiourilor și privim imaginile ecranelor televizoarelor spunem că România se prostește.
- Să nu invidiem nicicând soarta omului. Sunt inși și inse care cumulează la un loc mai multe năravuri, care sunt doar aparent identice. Astfel că, din prăsilă și născare, pot fi: răutăcioși, dușmănoși și certăreți, iar din obișnuință: invindioși, hoți, mișei, ticăloși, mincinoși, lacomi, avari, zgârciți, cămătări și nesătui. Ceea ce înseamnă că sunt nu numai adevărații prizionieri ai răutăților, dar și ai banilor. Iar de-i întrebi, cumva, de ce sunt așa de strâmb croiți, în cel mai fericit caz îți vor spune că în viață omul este urmărit deopotrivă de noroc, de nenoroc și de ghinion. Notă: Mă gândesc cât de anapoda spun acești neoameni niște adevăruri de netăgăduit!
- Despre un om de mare omenie și în vârstă înaintată se poate spune că a absolvit așa-zisa “Academie a Experienței de Viață”.
- Mergând pe același drum drept și greu al căsniciei, cei doi soți s-au iubit și sprijinit reciproc până la capătul vieții, iar când le-a venit vremea, bunii lor copii și nepoți i-au “culcat” în același mormânt din cimitirul bisericii din sat.
- După o vreme, plăcutele amintiri din anii copilăriei le deșertăm într-un fel de trăistuță imaginară, plină cu povești de tot felul. Și o purtăm pe umerii noștri până la adânci bătrânețe. Totul e să avem grijă să o lăsăm moștenire copiilor care ne poartă și numele, și talentul, și perseverența, și omenia, și bunul simț. Iar ei, copiilor copiilor lor!
- Cititorule, gânditutea-i vreodată că “înnegrind” pe unul și pe altul cu tot soiul de acuzații, cu minciuni și cuvinte urâte, nu faci altceva decât să te murdărești singur?!
