„Ciuma" lui Camus este o reflecție asupra vieții, relativității timpului, dar mai ales asupra morții. Doctorul Rieux, un erou modest în lupta cu epidemia, întrebat fiind, de ce este atât de devotat bolnavilor afectați de epidemie, devreme ce nu crede în Dumnezeu, spune că, „dacă ar crede în Dumnezeu atotputernic, ar înceta să mai vindece oamenii, lăsându-i lui această grijă. (…) Fiindcă ordinea lumii este guvernată de moarte, poate că e mai bine pentru Dumnezeu să nu credem și să luptăm din toate puterile împotriva morții, fără a ridica ochii spre acest cer în care El tace.
- Da, aprobă Tarrou, pot înțelege, dar victoriile dvs. vor fi totdeauna provizorii, nimic mai mult.
- Totdeauna, știu. Dar ăsta nu e un motiv să încetezi să lupți.
- Nu, nu este un motiv. Dar atunci îmi închipui ce trebuie să fie pentru dvs. această ciumă.
- Da, spuse Rieux. O interminabilă înfrângere (…)
- Cine te-a învățat toate astea, doctore?
- Mizeria."
Romanul „Ciuma" prefigurează orice tip de totalitarism dacă omul își pierde umanitatea. Dictatura sanitară aplicată fără discernământ împotriva libertății și umanității este o transfigurare a nazismului și stalinismului în orice epocă care va veni. Este lecția libertății și umanității oferită de Albert Camus, un testament împotriva oricăror restricții care dezumanizează societatea, inclusiv cele sanitare. Cei care instigă la spaimă, frică și carantinare excesivă, de fapt devin aliații virusului în pandemie și promotorii morții. Albert Camus, când a scris acest roman în Europa ocupată de nazism și bolșevism, a înțeles foarte bine și esența pericolului care pândește umanitatea și libertatea: puterea ideologiei propagată prin frică. Pandemia nu trebuie să fie un pretext pentru totalitarism și dezumanizare. E cheia de înțelegere a marelui romancier algerian, care a înțeles înainte de noi ceea ce ni se întâmplă astăzi. Ideologizarea unei pandemii nu este o invenție a erei Covid 19. Constrângerile care anihilează libertatea dezumanizează. Excesul duce la distopie. Important pentru om este să nu-și piardă umanitatea în cazuri extreme și să se bucure de lucrurile simple. Să nu se lase răpus de depresie și nefericire, impuse de consecințele grave ale sistemului totalitar sau pandemiei.
(Sfârșit)
