“REGRET CĂ L-AM SUSȚINUT PE CIOLACU ÎN FUNCȚIA DE PREȘEDINTE AL CAMEREI DEPUTAȚILOR; AM CREZUT ÎN CINE NU TREBUIA

Distribuie pe:

Fostul premier și președinte al PSD, Viorica Dăncilă, l-a acuzat, joi, pe actualul lider al social-democraților, Marcel Ciolacu, de faptul că a trădat-o, ea exprimându-și regretul că l-a susținut pe acesta, în mandatul trecut, pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Viorica Dăncilă s-a referit, într-un interviu pentru Antena 3, la “cartea-interviu” pe care o va lansa și în care vorbește despre “provocările perioadei” în care a fost șef al Executivului.

“Mulți oameni vor crede că acest demers este unul de răzbunare. Nu, nu este răzbunare. Dacă doream răzbunare, veneam cu aceste dezvăluiri înainte de alegerile locale sau parlamentare. Este un demers pentru adevăr, pentru că eu consider că PSD nu se poate reclădi decât prin adevăr. Am folosit aceste cuvinte pentru actualul președinte PSD, Marcel Ciolacu, iar când am vorbit de trădare m-am referit la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care l-am condus, la învestirea noului guvern, unde, iar, Marcel Ciolacu a avut un rol foarte important, dar și la Paul Stănescu, care a trădat din prima clipă”, a declarat Dăncilă.

Ea a spus că moțiunea de cenzură, în urma căreia a căzut executivul condus de ea a fost adoptată cu ajutor din interiorul PSD.

“Nu pot să acuz nici PNL, nici USR, nici președintele României, pentru că trădarea a fost din PSD. Înainte de moțiune am avut toate asigurările din partea lui Marcel Ciolacu că această moțiune nu va trece. Am pe telefon un tabel trimis de Marcel Ciolacu, cu calcule făcute, în care noi aveam minim 241 de voturi, fără nicio problemă. Mi-a garantat că moțiunea nu va trece. (...) În timpul moțiunii mi-am dat seama că am fost trădată din PSD, și aici, pe lângă Marcel Ciolacu, care a dirijat toate aceste lucruri, alături de domnul Simonis”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Fostul lider PSD a spus că regretă că l-a susținut și propus pe Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților.

“Regret pentru că am avut încredere. L-am susținut cu toată deschiderea. În momentul în care a fost votat Marcel Ciolacu, eu am plecat de la Palatul Victoria și am venit în Parlamentul României să îl susțin, pentru că eu am considerat că într-un partid trebuie să existe susținere reciprocă. L-am numit pe Marcel Ciolacu, sperând că va avea o abordare foarte serioasă și foarte corectă. Era președinte de filială județeană, m-am gândit că nu trebuie să fiu doar eu, să aduc cât mai mulți președinți din teritoriu alături de mine, astfel încât să luăm cele mai corecte decizii.

Ceea ce s-a întâmplat a demonstrat că, de fapt, am crezut în cine nu trebuia”, a susținut Viorica Dăncilă.

 

NOI SECRETARI DE STAT PROPUȘI DE ALIANȚA USR PLUS

Alianța USR PLUS propune patru noi secretari de stat și un subsecretar de stat pentru pozițiile care îi revin în cadrul ministerelor, în urma negocierilor din coaliția de guvernare.

Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, la Ministerul Culturii a fost propusă secretar de stat Iulia Popovici, “critic și curator de artele spectacolului, expert în programe culturale românești și europene, autoare de cărți despre sectorul cultural independent”. În 2016 a fost consilier al ministrului Culturii, Corina Șuteu, iar în ultimii 15 ani, a fost redactor al revistei “Observator cultural”.

Pentru Ministerul Educației a fost propus secretar de stat Radu Szekely, “fondatorul Școlii Finlandeze de la Sibiu, cu o experiență de peste 20 de ani în educație, din care 15 ani în sistemul de educație finlandez”. În comunicat se precizează că, din 2007, Radu Szekely este expert consultant al Comisiei Europene, în domeniul Educație și Cultură și în domeniul Tineret și Cercetare.

De asemenea, Alianța USR PLUS l-a propus secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului pe Adrian-Ștefan Cârstea, “absolvent al Universității Politehnica București, și de 15 ani antreprenor, pasionat de sport”, în vreme ce la Ministerul Energiei a fost propus Vlad Sinca, “economist cu o experiență de zece ani în domeniul energiei, în poziții de management la diferite companii”.

În comunicat se mai arată că la Ministerul Afacerilor Externe a fost propus subsecretar de stat Mihai

Sandu, fost consilier în Administrația prezidențială și expert în Parlament și în Ministerul Afacerilor Externe, care “se bucură de o experiență și expertiză bogată în domeniul politicii externe”.

Sursa citată mai precizează că în zilele următoare, Alianța USR PLUS va definitiva lista de propuneri pentru toate pozițiile de demnitate publică.

“Pentru ocuparea funcțiilor politice care au revenit USR PLUS în urma negocierilor din coaliție, conducerea USR PLUS a lansat, la începutul lunii ianuarie, un apel de candidaturi, deschis atât membrilor de partid, cât și experților din afara partidului, pentru a alege cei mai buni oameni în funcții publice”, se mai arată în comunicatul de presă.

 

COORDONATORUL CAMPANIEI DE VACCINARE ANTI-COVID - IMUNIZAT CU DOZA DE RAPEL

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiță, a primit marți doza de rapel.

El a fost imunizat cu a doua doză de vaccin anti-COVID, la Centrul amenajat în cadrul Ambulatoriului integrat al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Carol Davila” București, informează pagina de Facebook a Platformei naționale de imunizare.

Medicul a fost vaccinat cu prima doză, pe data de 5 ianuarie.

El sublinia atunci că vaccinarea împotriva COVID-19 reprezintă măsura corectă medicală, sigură, eficientă și rapidă, prin care se poate reveni la normalitate.

 

ALTE 97 DE PERSOANE INFECTATE CU SARS-COV-2 AU MURIT

Alte 97 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise, marți, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit GCS, este vorba de 60 de bărbați și 37 de femei, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, două decese la categoria 40-49 ani, șase decese la categoria 50-59 ani, 21 decese la categoria 60-69 ani, 37 decese la categoria 70-79 ani și 30 decese la peste 80 de ani.

96 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

 

PNL ARGEȘ A ADOPTAT O REZOLUȚIE DE SUSȚINERE A PREȘEDINTELUI PARTIDULUI

Biroul Politic Județean al PNL Argeș a adoptat, cu unanimitate de voturi, o rezoluție de susținere a lui Ludovic Orban ca președinte al partidului, precum și a Biroului Permanent Național în actuala sa componență.

“Această rezoluție se bazează pe performanțele indiscutabile ale lui Ludovic Orban, atât ca premier al României, cât și ca lider liberal. Ca premier, Ludovic Orban a menținut echilibrul economic și social al țării, într-o perioadă extrem de dură. Anul 2020 a stat sub semnul pandemiei cu noul tip de coronavirus, toate sistemele sociale având de suferit. Ca lider al PNL, Ludovic Orban a dus PNL la guvernare într-o perioadă în care PSD amenința să separe România de Uniunea Europeană și, preocupat exclusiv de masacrarea legilor justiției, a înghețat toate marile proiecte de dezvoltare”, se arată într-un comunicat al PNL Argeș, transmis, marți, AGERPRES.

Conform sursei citate, Ludovic Orban a înregistrat, alături de echipa sa, rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare, prezidențiale și locale.

 

BERLINUL ESTE ÎN FAVOAREA RESTRICȚIILOR ASUPRA EXPORTURILOR DE VACCINURI PRODUSE ÎN UE

Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, s-a declarat marți în favoarea unei restricții asupra exporturilor de vaccinuri produse în UE, într-un moment în care întârzierile în livrările de vaccinuri împotriva COVID-19 se înmulțesc, relatează AFP și Reuters.

“Vaccinurile care ies din UE au nevoie de o licență, pentru ca noi să știm cel puțin ce se produce și ce părăsește UE. Iar dacă ele ies din UE, să ne asigurăm că există o distribuție echitabilă”, a declarat Spahn la postul de televiziune ZDF.

Comentând întârzierile anunțate de AstraZeneca în livrările cu vaccinul său împotriva coronavirusului în UE, el a declarat că poate înțelege că, “într-un proces atât de complex ca producția de vaccinuri, există uneori probleme”.

 

CASA ALBĂ AFIRMĂ CĂ BIDEN VA ABORDA CU RĂBDARE” RELAȚIILE DINTRE SUA ȘI CHINA

Statele Unite sunt într-o adevărată competiție cu China, iar președintele Joe Biden vrea să abordeze cu “răbdare” relațiile cu Beijingul, a declarat, luni, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, potrivit Reuters.

Afirmația vine după ce președintele chinez Xi Jinping, într-un discurs susținut la reuniunea virtuală de luni a Forumului Economic Mondial, a făcut apel la liderii din întreaga lume să consolideze coordonarea politicilor macroeconomice și să sprijine rolul G20 în guvernanța economică globală.

Într-un briefing de presă la Casa Albă, Jen Psaki a spus că apelul liderului chinez nu va schimba abordarea strategică a administrației Biden față de Beijing. (AGERPRES)

 

Lasă un comentariu