În primii zece ani, activitatea acestei echipe s-a axat mai mult pe căutare (prin poduri, pe sub pardoseala clopotnițelor, și pe unde nici nu puteam bănui), apoi trebuiau identificate și clasate cerute, după care erau trecute în declarații și procese-verbale - și, la fiecare parohie, Jeni lăsa și un caiet în care se trecea starea de conservare și obligațiile preoților de a le proteja în dulapuri speciale, cu grilaj de fier, încuiate, dar indicațiile nu erau în toate locurile respectate. Deși eram începători, secția făcută în primii ani a rămas valabilă până astăzi.
Evidența făcută între anii 1975-1985, “ca la carte”, s-a păstrat, cu sfințenie, într-un dulap de fier, la Muzeul Județean, până în anul 2001, când oficiul de patrimoniu mai avea doar laboratorul de restaurare și trei muzeografi specialiști: Vasile Mureșan, Elena Mihu și Adrian Chira. Și acești toți trei au fost nevoiți, în urma altei legi, să se unească cu Inspectoratul de cultură, dând naștere unei Direcții de cultură, culte și patrimoniu, fiind numit la conducere un om imposibil, pentru care - în onoarea numirii sale, noi, echipa de muzeografi și restauratori, pentru a arăta județului ce înseamnă patrimoniu și ce valori încă mai avem, în câteva zile am organizat o mare expoziție în sălile U.A.P-ului. Dar entuziasmul l-am pierdut repede lângă acest director, motiv pentru care ne-am reîntors la Muzeu, primi doi, prin demisie, am plecat după nici cinci luni, după puțin timp ne-a urmat și colegul Adrian Chira. Și după noi, la această Direcție, a mai avut curajul să vină un om serios și muncitor, Mariana Șerban Chira, care a rezistat și ea vreo două luni. Noi am plecat, dar valoroasa evidență a patrimoniului din tot județul Mureș, a fost păstrată zeci de ani, cu mare grijă. Nemaiavând nevoie de noi, ca specialiști, dulapul cu evidența i-a rămas domnului director Nicolae Băciuț, să o păzească mai departe. Dar când preoți noi veniți în parohii, cereau să vadă ce obiecte vechi de valoare au moștenit, de care să aibă o grijă specială, domnul director le spunea că evidența nu mai există. Dar unde a dispărut munca de zece ani a celor 6 colegi amintiți. Ce-a făcut domnul director cu ea? De ce nu a fost întrebat de nimeni, de atâția ani de când ocupă acea funcție deosebit de importantă pentru Județul Mureș?
După selectarea și clasificarea bunurilor, în valori de patrimoniu și culturale, urma munca muzeografilor de fișare a fiecărui obiect, la care se anexa și fotografia (din păcate doar alb-negru, atâta era pe atunci), care trebuiau trimise la București. Și numai după mulți ani de reciclări, cercetări, s-a trecut la valorificarea prin expoziții, cataloage, lucrări de specialitate și simpozioane. Și, ca un muzeograf să poată organiza o expoziție, era nevoie de intervenția lui Jeni, cu echipa sa de conservatori și restauratori (Ileana Ignat, Feri Koraczioni, Florin Strejac, Călin Pop, Alexandru Orza și alții) care se chinuiau în niște spații improprii: în clădirea din Horea 2, aveau o cămăruță, apoi două; nevoiți fiind să se tot mute dintr-un loc în altul, pe Bolyai, unde erau mai multe camere, dar umede; apoi, pe Mărăști, unde vara era prea cald. Dar în acele condiții vitrege, fără spații adecvate, fără substanțe etc., specialiștii laboratorului au făcut și imposibilul ca aceste obiecte, ce urmau să fie arătate publicului vizitator, să fie aduse cât mai aproape de original. O muncă și o dăruire mare au depus pentru expunerea acestor valori în muzeele bisericești: La Sărmaș s-au adunat cele mai valoroase obiecte de cult din bisericile satelor de pe Câmpie. O vară întreagă au lucrat oamenii de la conservare împreună cu șefa lor, bătând zilnic același drum Târgu-Mureș - Sărmaș, pentru curățarea și consolidarea iconostasului (pictat de Ștențel Condrat), și pentru a arăta încântarea și frumusețea icoanelor împărătești, pictate de vestitul Toader Zugravu pentru biserica de la Iclandu Mare și Sălcud - sau mai micile icoane de prăznicar de la Chețani, rămase de la zugravul Nicolae de la Feisa, dar înnegrite de fumul lumânărilor, pe care conservatorii le-au adus la forma inițială, lăsând neatins un mic colț pentru a se ști de unde au pornit. Expoziția de la Sărmaș trebuia deschisă pe data de 15 august, pentru mulțimea credincioșilor, veniți la marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, unde era așteptat mult îndrăgitul arhiepiscop de Alba Iulia, Andrei Andreicuț. Dar nu după mult timp, după bucuria trăită, au venit - ca “la comandă”, hoți specializați, care au selectat tot ce era mai valoros: cărți, icoane (din fericire unele au fost recuperate, prin sprijinul unui inimos ofițer de poliție, pe nume Pălășan Gheorghe, care le-a luat urma). Câteva cărți nu s-au mai putut recupera, - una foarte valoroasă, tipărită în anul 1682 prin grija domnitorului Țarii Românești, Șerban Cantacuzino.
La Muzeul bisericesc de la Mănstirea Recea, s-a lucrat cu și mai mare dăruire, terminându-se într-o săptămână. Era o plăcere să-i vezi pe “oamenii lui Jeni”, avându-l alături și pe “Muri” al nostru (Vasile Mureșan), cu câtă pricepere și dragoste lucrau pe terasa clădirii: Unii cu siringa, precum doctorii, pentru întărirea lemnului, alții cu câte o bucată de vată înmuiată într-o soluție, numai de Jeni știută, scoteau la iveală chipurile luminoase ale sfinților din icoane, ce au stat acoperiți “de un strat gros protector”, format în ani, din îmbinarea fumului lumânărilor cu respirația credincioșilor.
