Mărturisesc, stimaţi cititori, că acest articol, prin chiar titlul său, nu se doreşte să fie decât o luare de atitudine faţă de dezastrul socio-economic în care a ajuns România în această perioadă postdecembristă, când la conducerea ţării s-au perindat asemenea aventurieri, străini de neam şi trădători de ţară, ceea ce înseamnă că în această “tagmă a jefuitorilor”, cum bine i-a etichetat Tudor Vladimirescu, au intrat toţi cei care poartă eticheta pe care au dezonorat-o, cea de politician. Sindromul aventurierului în politică, la noi, l-a surprins cel mai bine B. P. Haşdeu, în cunoscuta piesă de teatru, Răzvan şi Vidra. De câte “Vidre” a avut oare parte acest popor, care a dus o lipsă acută de conducători oneşti şi competenţi, este un subiect regăsit şi în contemporaneitate! “Vidra” a fost cea care l-a îndemnat pe acest pescar şi negustor de peşte, pripăşit în Moldova, să urce pe cele mai înalte trepte ale demnităţii politice, asemenea oricărui aventurier din prezent. Ascensiune care se poate constitui material didactic pentru lecţiile de politologie, sociologie şi psihologie politică, iar în unele cazuri şi, la unii, de psihanaliză şi psihiatrie politică. Recomand în acest sens şi asemenea discipline şcolare, cu mult mai necesare decât cele dorite de talibanii politici actuali, cum ar fi educaţia sexuală (putem intui în ce scop), care corespund pe deplin acestui sindrom menţionat. Desigur, spre un asemenea domeniu complex şi responsabil al politicii nu pot accede decât cei în deplinătatea facultăţilor mintale şi nu cei afectaţi de unele maladii psihice şi chiar psihiatrice şi pentru care politica este percepută ca un debuşeu în care unii dintre aşa-zişii oameni politici pot să-şi ascundă incompetenţele profesionale, demonstrându-şi nu doar lipsa de autoritate profesională, ci şi lipsa autorităţii deontologice, confirmând, prin aceste carenţe de status şi rol, acest spirit aventurier.
Cum altfel pot fi consideraţi acei indivizi care se cred atotcunoscători şi atotputernici - omniscienţi şi omnipotenţi, ca să folosesc un limbaj filosofic şi teologic, care mizează pe fantasmele lor şi nu pe realitate, fiind afectaţii de unele maladii psihologice şi chiar psihiatrice, asociate cu unele frustrări, complexe de orice natură, culminând prin schizofrenie şi paranoia, sau de factură morală - cecitate morală - imoralitate, decât inconştienţi, incompetenţi, iresponabili, într-un cuvânt aventurieri politici. Chiar dacă o asemenea specie, regăsită nu doar în politică, ci şi în alte domenii, în politică acest spirit aventurier induce cele mai grave şi nocive consecinţe pe termen mediu şi lung. Este suficient să ne limităm doar la împrumuturile nejustificate ale actualilor guvernanţi pentru a ne putea da seama de incompetenţa acestora, a căror consecinţe le simţim noi în prezent, ele fiind reportate în viitor, fiind resimţite şi afectate de mai multe generaţii, România prezentă fiind datoare copiilor noştri, ca să-l parafrazez pe fostul rege al României, Mihai I. Despre atitudinea cinică a acestora nu cred că este nevoie să mai amintesc, se vede pe ecranele televizoarelor, în spitale, în şcoli, pe drumuri şi în viaţa de zi cu zi, în mod deosebit fiind afectate aşa-numitele categorii sociale vulnerabile, printre care cei mai afectaţi sunt persoanele vârstnice. Categorie socială faţă de care toţi aceşti aventurieri politici au manifestat o asemenea atitudine sfidătoare de indiferenţă şi dispreţ, putându-se ajunge la ceea ce poate fi numit “genocid gerontologic” premeditat, după cum uşor poate fi anticipat. În acest mod, prin moartea prematură a acestei categorii sociale şi a bolnavilor cronici, lipsiţi de un suport financiar, pe acest fond al politicii morţii, practicată de aceşti aventurieri cinici şi tupeişti, care îşi urmăresc doar interesele personale şi a celor în solda cărora acţionează, îşi rezolvă în mare parte incompetenţa, ducând ţara, în cele din urmă, la o insolvabilitate totală, din popor devenind o populaţie într-o colonie, cum se doreşte, şi în al cărui spirit acţionează aceşti aventurieri aserviţi celor care îi comandă şi menţin pe funcţiile pe care au fost puşi. Acest cinism se conjugă cu minciuna, ipocrizia şi demagogia, având ca liant incompetenţa şi iresponsabilitatea acestor aventurieri.
De pe poziţia autorităţii şi legitimităţii profesionale (fiind autorul unei cărţi de referinţă în acest domeniu - “Paradigmele şi mecanismele puterii. Kratologia - o posibilă ştiinţă despre putere”), îmi permit să le amintesc că, aşa cum remarcabil consemna unul dintre cei mai mari sociologi contemporani, Max Weber, politica este o profesie, care pe lângă aspectul vocaţional şi înaltul profesionalism, implică şi alte competenţe “colaterale”, de factură politologică, istorică, de comunicare, juridică, economică, sociologică, psihosociologică şi, nu în ultimă instanţă, morală, ceea ce înseamnă că “pălăria” politicienilor de la noi, dar nu numai, nu se potriveşte pe capul unora dintre aceştia, pe care mă abţin să-i nominalizez, ei fiind omniprezenţi în viaţa politică şi în mass-media, pe ecranele televizoarelor, murdărind şi compromiţând acest statut nobil şi responsabil pe care ar trebui să-l deţină politicianul de la orice nivel al politicii. În pofida imaginii false induse de aceşti aventurieri, prin atitudinea şi comportamentului lor, şi în conformitate cu care politica ar fi arta compromisurilor de orice fel, această activitate este necesară, presupunând politicieni în adevăratul sens al cuvântului, şi nu “marionete politice”, cum sunt prea mulţi dintre aceşti actori ai scenei politice româneşti contemporane, care, de cele mai multe ori, joacă roluri după scenarii străine lor, în schimbul unor privilegii de moment sau de perspectivă, asociind eticheta de aventurieri cu cea de trădători. Aceasta face ca unii politicieni să fie percepuţi ca nişte slujitori ai acestui domeniu compromiţător, pe care, în mod peiorativ, i-am denumit aventurieri.
