Peter Larson avea doar șase ani când a auzit lucruri care l-au întristat profund. Bob Fischer, un invitat al grupului de cercetași din care făcea parte Peter, a povestit că erau mulți copii la fel ca ei care nu aveau o locuință în care să stea și care dormeau afară, chiar și în frigul iernii. Le-a spus și că, de câțiva ani, în perioada sărbătorilor de iarnă, el dormea afară într-un sac de dormit pentru a atrage atenția asupra nevoilor oamenilor fără adăpost. Cei care erau mișcați de gestul lui donau unei organizații o sumă de bani pentru fiecare seară pe care o dormea afară. Atunci în mintea lui Peter s-a născut imediat ideea că ar putea să facă și el ca Bob: să doarmă afară singur, pe perioada vacanței de iarnă. În primul an a dormit pe veranda casei, unde era mai protejat de frigul pătrunzător ce cuprindea statul Minnesota. Dezamăgirea i-a fost însă destul de mare atunci când și-a numărat banii strânși: doar 100 de dolari. În ciuda acestei dezamăgiri, Peter a continuat și anul următor, când și-a luat și o cutie de carton, în care dormea în curte. Povestea lui Peter a ajuns la posturi naționale de televiziune, așa că sumele strânse au fost din ce în ce mai mari. La fel ca Bob, a început să colaboreze cu o organizație din Minnesota, care se ocupă cu ajutorarea oamenilor fără adăpost. Banii strânși din donații mergeau, an de an, către organizație. Se estimează că Peter a ajutat peste 1.000 de familii în cei peste 10 ani în care a dormit iarna afară. În anul 2011, Peter a intrat la facultate și a decis să întrerupă pentru o vreme dormitul afară, dar nu a încetat să se preocupe de cei fără adăpost. În vacanțele de iarnă, în care se întorcea acasă, tot orașul știa unde va dormi: afară, în frig, în sacul lui de dormit. Pentru că, așa cum spune Peter, “un singur om poate avea o influență imensă, chiar dacă începe cu lucruri mici. Totul se adună.”
Aurel Vâga
(Sursă: Semnele timpului, iulie 2016)
