METEOROLOGII ȘEFI DIN UNGARIA, LĂSAȚI “SUB CERUL LIBER” PENTRU CĂ AU ÎNCURCAT FURTUNA CU TIMPUL FRUMOS

Distribuie pe:

Cei mai de top doi experți în meteorologie din Ungaria au fost concediați din cauza unei prognoze greșite, care a stârnit agitație politică.

Evenimentul ce urma să constituie “cel mai mare foc de artificii din Europa” a fost pregătit sâmbătă seara pentru a sărbători Ziua Sfântului Ștefan - sărbătoarea națională a Ungariei.

Dar, cu șapte ore înainte de începerea grandiosului spectacol, guvernul a amânat evenimentul, invocând avertismente de fenomene meteo extreme.

Vremea, însă, a rămas calmă - ceea ce s-a lăsat cu demiterea șefului și adjunctului șefului Agenției Naționale de Meteorologie.

Aproximativ 40.000 de artificii erau gata să fie lansate din 240 de puncte de-a lungul Dunării, pe o porțiune de 5 kilometri, în centrul Budapestei, într-un spectacol urmărit de obicei de peste două milioane de oameni.

Însă furtuna preconizată “s-a răzgândit”, a “ratat” capitala, și-a schimbat direcția, lovind părți din estul Ungariei.

Serviciul a postat scuze publice pe pagina de Facebook duminică, explicând că s-a produs “rezultatul cel mai puțin probabil” și că incertitudinea face parte din prognoza meteo.

Dar a fost prea târziu: luni, fără să stea pe gânduri, ministrul inovației, Laszlo Palkovics, i-a demis pe șefii Agenției, urmând focul de artificii să fie amânat pentru sâmbătă, 27 august.

Reacțiile cetățenilor au fost… ca timpul probabil: aproape 100.000 de oameni au semnat o petiție, cerând anularea artificiilor, dat fiind războiul din Ucraina vecină și măsurile de austeritate impuse populației, în timp ce susținătorii guvernului au fost revoltați de nepriceperea meteorologilor. (sursa - bbc.com; foto - realitatea.md)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu