REGIUNEA MĂRII NEGRE DEVINE “O MIZĂ MAI MARE CA ORICÂND”

Distribuie pe:

Regiunea Mării Negre devine “o miză mai mare ca oricând” din perspectivă geopolitică, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, prezent vineri la cea de-a VI-a ediție a Black Sea and Balkans Security Forum.

El a precizat că libertatea de circulație și de navigație, libertatea comerțului trebuie apărate și în situații speciale. “Regiunea Mării Negre devine acum o miză mai mare ca oricând, nu doar în sensul clasic, militar, al securității, cât mai ales din perspectivă largă, geopolitică. Aceasta are implicații pe multiple planuri: securitate, energie, siguranța lanțurilor de aprovizionare, infrastructură, interconectivitate, securitate cibernetică. În aceste domenii, consacrarea acestei regiuni în strategii naționale aliate sau ale UE se justifică și se reflectă în modul cel mai concret. Iar securitatea maritimă se concentrează pe libertatea de circulație și de navigație și libertatea comerțului, pe care trebuie să le apărăm și în situații speciale, precum cele din perioadele de război”, a spus premierul. Nicolae Ciucă a salutat inițiativa “puternic susținută în Congresul SUA” de a consolida o strategie americană la Marea Neagră.

“Parteneriatul strategic cu SUA a determinat gândirea unei noi strategii dedicate Mării Negre. Este de salutat inițiativa, puternic susținută în Congresul SUA, de a consolida o strategie americană la Marea Neagră. Creșterea investiției strategice a SUA în susținerea rezilienței și libertății de alegere a statelor partenere este din ce în ce mai vizibilă. Franța sau Marea Britanie, dar și alte state, sunt exemple elocvente”, a adăugat acesta.

Black Sea and Balkans Security Forum este organizat de New Strategy Center, cu sprijinul Diviziei de Diplomație Publică a NATO și în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe. Lucrările acestuia se desfășoară la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară. Premierul participă la prima sesiune, dedicată războiului din Ucraina și provocărilor de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor. (Agerpres)

Lasă un comentariu