”De ce să stricăm un lucru bine făcut?!? Învățătorii se pregătesc în învățământul preuniversitar de peste 150 de ani. Școala românească nu mai are nevoie de «Domni Trandafir»”?

Distribuie pe:

Am adresat astăzi o întrebare ministrului Educației cu privire la propunerea de eliminare a specializării de învățător din lista de specializări pentru care se asigură pregătirea în liceele și colegiile pedagogice.

Un număr de 29 de colegii naționale și licee teoretice, pedagogice, tehnologice și vocaționale din întreaga țară au adresat o scrisoare deschisă Parlamentului României, Președinției, Guvernului și Ministerului Educației, prin care își exprimă dezaprobarea cadrelor didactice față de preconizata eliminare a specializării de ”învățător” din lista de specializări, cuprinsă în propunerile de modificare a Legilor Educației.

Ministerul Educației trebuie să explice care au fost considerentele pe care s-a bazat decizia de a include în proiectul de Lege a învățământului preuniversitar propunerea de eliminare a specializării de învățător din lista de specializări pentru care se asigură pregătirea prin liceele și colegiile pedagogice.

DUMITRIȚA GLIGA - deputat PSD de Mureș

Lasă un comentariu