Vegetarienii nu sunt protejați de bolile grave...

Distribuie pe:

Un studiu al oamenilor de știință britanici, în care au fost analizate dietele autoraportate a peste 126.000 de persoane, pe o perioadă de până la 12 ani, a concluzionat că vegetarienii nu sunt mai protejați de boli cardiovasculare, cancer sau deces prematur în comparație cu cei care consumă carne.

“Deși am descoperit că un anumit tip de dietă vegetariană (săracă în alimente, cum ar fi băuturile dulci, cerealele rafinate, cartofii, deserturile și sucurile de fructe) a fost asociat cu un risc redus de boli cronice și mortalitate generală, dietele cu un aport crescut al acestora au un efect opus.

Cu cât scorul nesănătos al unei diete vegane este mai mare, cu atât este mai probabil ca adepții acesteia să ajungă la boli cardiovasculare, cancer și deces. Mai exact, vegetarienii care consumă cantități mari de alimente nesănătoase au un risc cu 23% mai mare de deces din orice cauză legată de sănătate, ceea ce reprezintă un serios semnal de alarmă.

Dacă cea mai mare parte a dietei vegane provine din alimente ultraprocesate, cu siguranță nu îți vei îmbunătăți cu nimic sănătatea renunțând la produsele animale, ci din contră.

Un risc pe care îl presupune alimentația pe bază de vegetale, dar și cea cu un aport crescut de alimente procesate este carența vitaminei B12 (care se găsește exclusiv în produsele animale). Vitaminele B sunt implicate în generarea de energie, funcționarea sistemului nervos, au roluri în metabolismul celular și în acțiunile sistemului imun, iar deficitele lăsate netratate pot ridica probleme pe termen lung, generând efecte ireversibile și dereglări în sistemul nervos.

O dietă vegană sănătoasă ar trebui să includă o varietate de alimente integrale, neprocesate, cum ar fi fructe, legume și cereale nerafinate. De asemenea, trebuie urmărit și conținutul de sodiu, grăsimi saturate și numărul de ingrediente și aditivi de pe eticheta nutrițională a produselor.

Multe alimente vegetariene procesate conțin, pe lângă cantitățile mari de grăsimi saturate și sodiu, o serie de aditivi nocivi, cum ar fi îndulcitorii artificiali, adăugați în iaurturile vegane, în deserturile cu fructe și în amestecurile de legume. Acești îndulcitori sunt dăunători pentru microbiom, deoarece perturbă echilibrul bacteriilor intestinale bune.

Pentru a beneficia la maximum de avantajele unei diete vegetariene, cel mai indicat ar fi să cereți sfatul unui medic nutriționist care v-ar putea ajuta să adaptați alimentația la stilul vostru de viață și să preveniți carențele nutriționale. Totodată, analizele uzuale sunt extrem de importante pentru a vă monitoriza starea de sănătate”, afirmă cercetătorii britanici, citați de descopera.ro. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu