Ordin de prefect pentru verificarea centrelor rezidențiale din județul Mureș

Distribuie pe:

Ieri, Instituția Prefectului - Județul Mureș a dat publicității un comunicat de presă prin care anunță faptul că prefectul, Mara Togănel, a semnat vineri, 7 iulie 2023, ordinul care prevede constituirea comisiilor mixte pentru verificarea centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor destinate persoanelor cu dizabilități și cele destinate copiilor din județul Mureș. “Vineri am semnat Ordinul de prefect care prevede constituirea comisiilor mixte de control a tuturor celor 100 de centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități și a centrelor pentru copii din județul Mureș. De astăzi, 10 iulie, echipele AJPIS, DSP, ITM, Protecția Consumatorului, DSVSA, IPJ și ISU Mureș sunt în teren pentru a verifica toate centrele din județ în cadrul acțiunii care va dura o săptămână. Avem convingerea că situațiile întâlnite în căminele de bătrâni din Voluntari nu se regăsesc în județul nostru”, susține prefectul județului Mureș.

Potrivit ordinului din comisiile mixte fac parte următoarele instituții: Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Mureș, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al Județului Mureș. Conducătorii acestor instituții trebuie să colaboreze pentru realizarea acțiunilor de control conform competențelor legale și vor urmări modul de realizare a tuturor serviciilor sociale rezidențiale destinate acestor persoane, precum și existența tuturor avizelor, licențelor sau autorizațiilor necesare pentru funcționarea centrelor.

Rezultatele acțiunilor de control efectuate vor fi centralizate zilnic, urmând a fi transmise Ministerului Afacerilor Interne.

Lasă un comentariu