Secretele unui neurolog american, la vârsta de 101 ani

Distribuie pe:

Dr. Howard Tucker, un neurolog american, a împlinit 101 ani luna trecută și încă lucrează cu normă întreagă la mai multe spitale și clinici din jurul orașului Cleveland.

Potrivit mediafax.ro, el s-a născut pe 10 iulie 1922, în Ohio, este împreună cu soția sa, psihiatru și fostă studentă la medicină, acum în vârstă de 66 de ani, și au patru copii și zece nepoți.

Tucker pune longevitatea sa în principal pe seama plăcerii de a munci, a relațiilor sale, precum și a unor alegeri de stil de viață, cum ar fi moderația, exercițiile fizice de câteva ori pe săptămână și lipsa fumatului. El a spus că genetica joacă probabil un rol important, este un avantaj, dar... nimic mai mult.

Nu vă retrageți complet din activitate - Tucker a spus că își petrece cea mai mare parte a unei zile obișnuite muncind. Dimineața se îndreaptă spre spital pentru a face vizite, după-amiaza lucrează de la birou, apoi se întoarce acasă pentru a se bucura de o seară de lectură sau televizor și de un martini, alături de soția sa.

“Cred că pensionarea rămâne dușmanul longevității. Cred că este crucial să rămânem interesați de lumea noastră pe măsură ce îmbătrânim și că a munci cu plăcere este o modalitate excelentă de a face acest lucru. Efectuarea unor activități de voluntariat semnificative poate servi aceluiași scop, deoarece poate contribui la menținerea interesului față de lumea din jur și a vitalității”, a spus el.

Gândiți tinerește - Tucker își păstrează o atitudine tinerească și își face mereu planuri de viitor de care este încântat. De exemplu, vrea să meargă în excursii în Alpi. El a povestit că a avut prieteni care se considerau bătrâni și au murit mai devreme, deși aveau aceeași vârstă ca și el: “Eu chiar cred că voi trăi veșnic. Știu că nu este o realitate, dar nu mi-e teamă de moarte. Părinții mei și-au ales amândoi prieteni care erau mai tineri decât ei, iar acesta este un lucru pe care am ales să îl fac și eu. Am prieteni buni care au între 70 și 80 de ani și ei mă mențin tânăr”.

Rămâneți activi - Pe lângă faptul că merge la serviciu în fiecare zi, Tucker face și exerciții fizice de câteva ori pe săptămână: “Obișnuiam să alerg afară, dar acum este prea greu pentru mine, așa că o fac pe banda de alergare. Fac trei sau patru kilometri de câteva ori pe săptămână. Chiar dacă devine mai greu pe măsură ce trece timpul, nu mă las”.

Construiți relații de iubire - Singurul lucru fără de care Tucker a spus că nu ar putea trăi este soția sa. Pe lângă prietenii săi mai tineri, el are și o familie numeroasă și a spus că se interesează și se bucură de viața de familie.

Tucker a mai spus că ar trebui să renunțăm cu toții la ură, care provoacă tensiuni, și la judecarea celorlalți, deoarece aceasta sfârșește prin a ne consuma pe noi mult mai mult decât pe ei. Cheia unei relații de iubire este să faci compromisuri și să recunoști când greșești. (L.P.)

Lucreția Pop

Lasă un comentariu