De la tribuna Adunării Generale a ONU, China spune că vrea Taiwanul

Distribuie pe:

China a cerut joi ONU să nu i se subestimeze “voința fermă” cu privire la Taiwan, asigurând în același timp că Beijingul preferă o “reunificare” pașnică, scrie AFP.

De la tribuna Adunării Generale a ONU, vicepreședintele chinez Han Zheng a repetat poziția chineză potrivit căreia Taiwanul este o “parte inalienabilă” a Chinei.

“Nimeni nu ar trebui să subestimeze hotărârea puternică, voința fermă și puterea poporului chinez pentru a garanta suveranitatea și integritatea sa teritorială”, a declarat el.

“Realizarea reunificării complete a Chinei este o aspirație a tuturor fiilor și fiicelor națiunii chineze”, a subliniat vicepreședintele chinez. “Vom continua să lucrăm pentru reunificarea pașnică cu mare sinceritate și efort”, a mai spus el.

Aproape toate statele recunosc Beijingul, și nu Taipeiul, dar SUA sunt cel mai puternic aliat al insulei și îi furnizează în special un sprijin militar substanțial.

Unii responsabili americani și-au exprimat îngrijorarea cu privire la dorința Chinei de a prelua insula cu forța, mai ales dacă Taiwanul își declară oficial independența.

Experții sunt de părere că Beijingul ar putea învăța lecții de la Ucraina, la un an și jumătate după invazia rusă.

În ce privește conflictul din Ucraina, China încearcă să se poziționeze ca țară neutră, în pofida sprijinului său declarat pentru Kremlin.

Han Zheng a cerut “încetarea ostilităților și reluarea negocierilor de pace” cu privire la Ucraina.

“China sprijină toate eforturile care conduc la o soluționare pașnică a crizei ucrainene și este pregătită să continue să joace un rol constructiv” în favoarea păcii, a asigurat el.

Vicepreședintele chinez s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu secretarul de stat american Antony Blinken, un nou efort de a tempera relația tumultoasă dintre cele două puteri. (Agerpres) (sursa foto: China.org.cn)

Lasă un comentariu