Pe fundalul sărăciei generale ce caracterizează majoritatea comunelor, starea școlilor primare este prezentată în culori sumbre. Consistoriul arhidiecezei ortodoxe din Sibiu înștiința comitetul - așa cum rezultă din amintitul document - că “numărul acestor școale care fără ajutor dezinteresat se află în pericol iminent de a-și pierde caracterul confesional este atât de mare încât suma trebuincioasă pentru a le asigura existența s-ar urca la mai multe mii fiorini la an”. Consistoriul arhidiecezan de la Blaj enumera, în cele 25 protopopiate, 115 comune românești sau mixte cu “școli periclitate”. O stare deosebit de critică se anunța în Banat și Crișana. Episcopia Lugojului solicita “deocamdată” ajutor pentru 8 comune; cea de la Caransebeș solicita ajutor în valoare de 3.000-6.000 fl., dar exprima temeri, “că sumele necesare vor crește în viitor” ca urmare a înrăutățirii stării materiale a comunelor și a atacurilor venite din partea autorităților politice de stat “cari nu vor înceta de a ne face greutăți”. Aceleași pretenții ale legilor școlare fac ca în episcopia Aradului “din 430 școale, cel puțin 100 sunt avizate” la ajutor, a cărui valoare anuală s-ar cifra la circa 10.000 fl., iar din Oradea, cele două confesiuni recomandau Astrei pentru sprijin urgent 41 școli primare române. Aceasta înseamnă că nu mai puțin de 439 comune și sate românești din Transilvania erau în 1900 amenințate să li se închidă școlile sau să fie transformate în școli de stat cu limba de predare maghiară. Este adevărat - așa cum se arăta în adresa episcopiei greco-catolice din Oradea - că “în unele din aceste stațiuni (localități - n.n.), poporul, din zelul de a-și conserva școala, a întregit, ce e drept, salariul învățătoresc la 300 fl. anual, dar din cauza mizeriei prea mari nu e în stare a răspunde acestei sarcine”.
Dar din veniturile Astrei pe 1900 nu se putea acorda ajutor decât cel mult pentru circa 20 școli. Cheltuielile minime impuse pentru a le veni în apărare la toate la cele 439 școli se ridicau la 43.900 fl. anual, în timp ce venitul anual total realizat de Astra pe 1900 nu era decât 14.496 coroane. De aceea, singura soluție era ca “Asociațiunea” să continue antrenarea tuturor factorilor autorității bisericești, despărțăminte și cercuri, comune și sate în “mișcarea morală” pornită anterior pentru noi sacrificii în vederea salvării școlilor populare, socotite “adevărata pepenieră a culturii naționale”.
Efectul va fi în mare măsură cel scontat. Majoritatea despărțămintelor și cercurilor asociației creează fonduri școlare, comunele mai înstrăinate fac donații “excepționale”, noi fundații și fonduri sunt create de persoane particulare. Despărțămintele Astrei devin punct principal de sprijin pentru școlile sătești. Astfel, numai în anul 1900 despărțămintele Șimleu, Orăștie, Zărnești, Turda, Sătmar, Timișoara13, din fondurile școlare proprii recent create, acordă premii pentru învățători, întregesc salariul acestora până la 300 fl. în mai multe comune, ajută școli sătești pentru întreținerea și efectuarea de reparații la clădiri, chiar pentru ridicarea de noi școli. Acțiuni de acest fel au loc în marea majoritate a despărțămintelor. Ele se vor înmulți în primul deceniu al secolului al XX-lea sub conducerea secției școlare pentru a atenua consecințele destructive ale noilor legi din 1907 (legea Apponyi), 1908, 1913, (Zichy). Acestea ilustrează în parte afirmația de mai sus că Astra a devenit centrul rezistenței populației române din Transilvania față de politica școlară reacționară a guvernelor burghezo-moșierești, aspect important al luptei națiunii române împotriva dualismului.
În anii următori, secția școlară a găsit noi forme și mijloace de a rezista opresiunii cu mai multă eficacitate: biblioteci populare, școli de repetiție pentru adulți (tineri între 12-15 ani), șezători literare și seri de declamații, teatre și coruri sătești. Importanță cu totul deosebită se acordă educării în spirit național tinerelor fete în și înafara școlii, pentru ca ele, ca viitoare mame, să asigure în familie o creștere adecvată tinerelor generații. Multă insistență depun membrii secției școlare pentru ridicarea unei preparandii de fete la Sibiu, între 1902-1904, și pentru ridicarea unui internat de băieți tot la Sibiu, între 1905-1907. Se încerca prin aceasta crearea unui nou lăcaș pentru sprijinirea materială a tineretului din școlile secundare și superioare sibiene și, totodată, după exemplul celorlalte două internate românești din Beiuș și Sighet, un adăpost pentru cultivarea limbii române și istoriei naționale izgonite în mare măsură chiar și din școlile noastre confesionale. Amintim numai că suportul material în realizarea proiectului l-a creat banca “Albina” prin donația sa de 40.000 coroane, efectuată încă în 1897 cu prilejul aniversării unui sfert de veac de existență. Secția școlară propunea în 1905 comitetului central al Astrei să se apeleze pentru noi ajutoare la băncile românești pentru deschiderea internatului până la începutul anului școlar 1906-1907. Preconizând să servească cultivării păturilor de jos ale populației, proiectul schițat de secția școlară cerea organizarea internatului conform “stării materiale a majorității părinților”, cu o “taxă maximală” de 24-30 coroane pe lună pentru solvenți, cu întreținerea gratuită sau taxa pe jumătate pentru elevii merituoși, dar săraci. Întregirea sumei i-a fost astfel peste puteri, de aceea după ani de încercări repetate, ca în atâtea alte cazuri, și acest proiect a trebuit abandonat.
Spre sfârșitul primului deceniu al secolului al XX-lea, pe măsură ce ierarhiile bisericești se dovedeau neputincioase să conducă treburile școlare românești în condițiile politice tot mai vitrege, Astra, prin intermediul secției sale școlare, se afirmă și mai pregnant ca for suprem al învățământului românesc din monarhia austro-ungară. Secția era singura ce cunoștea, pe baza statisticilor proprii, adevărata stare a școlilor ambelor confesiuni. Ea era singura instituție culturală capabilă să dea o bază unitară învățământului nostru din monarhie, să concentreze efortul corpului didactic indiferent de confesiune împotriva tendințelor oficiale șl să răspundă mai adecvat năzuințelor de progres prin școală, stânjenite parțial și de caracterul ei confesional.
Preluarea efectivă, deși neoficială, a acestor atribuții de către Astra rezultă cel mai direct din două acțiuni desfășurate între 1910-1914 sub patronajul său: 1. Unificarea procesului de învățământ prin unificarea terminologiei și elaborarea de manuale școlare unice; 2. Concentrarea tuturor cadrelor didactice din școlile confesionale și fundaționale românești într-un singur organism național central pentru întreaga Transilvanie.
(Va urma)
TEODOR PAVEL
