InfoCultural

Distribuie pe:

*Mâine, 6 decembrie, la ora 19, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, actorul și regizorul HORAȚIU MĂLĂELE va susține spectacolul “Sunt un orb”, în care maestrul “combină perfect inteligența și umorul, pune în valoare întreaga sa măreție și carismă, garantează emoții imprevizibile: lacrimi, tristețe, surâs, burlesc, fantezie. Râzi până la leșin, zâmbești scrâșnit, rânjești sarcastic. Și, nu în ultimul rând, iei parte la un mare act de creație”.

* Mâine, 6 decembrie, Teatrul Național Târgu-Mureș și Fundația Transilvană Alpha vă invită la vernisajul expoziției de pictură “Moș Crăciun nu are burtă”, care va avea loc în foaierul teatrului și va fi prezentat de artistul plastic Marcel Naste. Manifestarea este dedicată Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități (3 decembrie), organizatorii punând în valoare talentul și sensibilitatea unui grup de tineri speciali, pasionați de artele plastice. Astfel, 12 beneficiari ai serviciilor Fundației Transilvană Alpha, coordonați de actorul Luchian Pantea și de Ioana Flavia Chiriță (elevă a Colegiului Național de Artă din Târgu-Mureș) vor expune câte o lucrare în cadrul expoziției.

La evenimentul de deschidere a expoziției vor mai participa Dr. Alexandru Lupșa, Directorul Fundației Transilvană Alpha, și coordonatorii Luchian Pantea și Ioana Flavia Chiriță, care i-au ajutat pe tinerii pictori să-și transpună în culori, cu umor și expresivitate, gândurile și amintirile legate de Crăciun.

Expoziția va fi cu vânzare și va fi deschisă publicului până în 10 decembrie.

* Sala de expoziții a casei de Cultură “Eugen Nicoară” din Reghin găzduiește, până la 31 ianuarie 2024, expoziția de grup “Fotografie cu dichis” - din studio în lumea largă, dezvăluind, potrivit artistului Mărginean Ioan Lucian, “partea visătoare a sufletului”.

* Duminică, 10 decembrie, la ora 18.30, la Teatrul Studio din Târgu Mureș va avea loc spectacolul “Micul Prinț” - spectacol pentru oameni mari, după Antoine de Saint-Exupery, “o montare minimalistă, care aduce la suprafață profunzimile celui mai citit text din literatura universală”.Realizatori: RED NOSE SOCIETY, ROTARI ENTERTAINMENT, cu sprijinul EPSON România. Regia: Ștefan Ruxanda.

* Casa de Cultură a Studenților Târgu Mureș vă invită la spectacolul caritabil “Și tu poți fi înger”, din data de 8 decembrie 2023, ora 18.00, la Sala de spectacole a Centrului Cultural “Mihai Eminescu”. Spectacolul se regăsește sub auspiciul colindelor, dansurilor populare și altor momente artistice. Publicul are posibilitatea achiziționării, sub formă de donație, de podoabe și ornamente de Crăciun, realizate în cadrul atelierelor de creație hand-made, ale Casei de Cultură a Studenților din Târgu Mureș.

Intrarea este liberă!

Lasă un comentariu