Legea, iubirea și... moara

Distribuie pe:

Motto: “Un om care iubește se apropie de Dumnezeu, se transfigurează. Nimic alt în viață nu e mai bun decât să iubești".

Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955), prozatoare, romancieră, nuvelistă

* “Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este, deci, plinirea legii. Datori suntem noi cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. Că și Hristos n-a căutat plăcerea Sa".

***

* “Noi, oamenii, avem diferite daruri, după harul ce ni s-a dat de către Dumnezeu. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinței; dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învață, să se sârguiască în învățătură; dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăție; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluiește, să miluiască cu voie bună! Dragostea să fie nefățarnică. urâți răul, alipiți-vă de bine".

***

* “În iubire frățească, iubiți-vă; în cinste, unii altora dați-vă întâietate. La sârguință, nu pregetați; cu duhul fiți fierbinți; Domnului slujiți. Bucurați-vă în nădejde; în suferință fiți răbdători; la rugăciune stăruiți. Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc, binecuvântați-i și nu-i blestemați. Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng. Cugetați același lucru unii pentru alții; nu cugetați la cele înalte, ci lăsați-vă duși spre cele smerite, nu vă socotiți voi înșivă înțelepți. Nu răsplătiți nimănui răul cu rău. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii.

Epistola către Romani, aparține Sfântului Apostol Pavel și este una din cele 27 de scrieri ale Noului Testament, a șasea în ordinea prezentării lor (după cele patru Evanghelii și după Faptele Apostolilor), și prima dintre epistolele sobornicești ale Sf. Apostol Pavel din Noul Testament, scrisoare, pe care a trimis-o la Roma, pe când se afla în Corint. Epistola către Romani este formată din 16 capitole. În primele 8 capitole se vorbește despre harul lui Dumnezeu, care devine proprietate omului cu credința în Iisus Hristos. Astfel acest “duh hristic" ne face morți față de omul cel vechi, ne eliberează de păcat, lege și moarte și ne aduce în familia iubirii veșnice a lui Dumnezeu. În celelalte capitole se vorbește despre: planul lui Dumnezeu pentru mântuirea întregii omeniri, evrei și neamuri; roadele mântuirii; relația creștinului cu puterea lumească; planuri pentru călătorii; înfrățiri cu comunitățile mai slabe și urări tuturor fraților și prietenilor în Hristos.

P.S. Se știe că unele mori, funcționează astăzi cu ajutorul apei. Când roata morii nu are apă, stau pe loc toate roțile și stă pe loc toată moara. Moara întreagă parcă e un om fără viață, un om mort. Dar când roata cea mare primește apă, moara îndată capătă viață și mișcare. Așa este și cu viața noastră. Inima plină de IUBIRE e roata cea mare a vieții noastre. Când roata aceasta primește “Apa iubirii", a Duhului Sfânt, e plină de viață și mișcare. Dar când lipsește această “Apă a iubirii", viața noastră este o moară ce stă pe loc, o moară pustie.

Cu dragoste creștină, preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL

Lasă un comentariu