Marea Barieră de Corali este afectată de un nou episod de “albire în masă”

Distribuie pe:

Un nou episod de “albire în masă” a Marii Bariere de Corali este în curs de desfășurare, au anunțat vineri autoritățile din Australia, care vorbesc despre un fenomen provocat de schimbările climatice, informează AFP.

Cel mai mare recif de corali din lume, care se întinde pe mai mult de 2.300 de kilometri de-a lungul coastei nord-estice a Australiei, adăpostește aproximativ 1.500 de specii de pești și 4.000 de tipuri de moluște.

“Știm deja că cea mai mare amenințare la adresa recifelor de corali din lume sunt schimbările climatice. Marea Barieră de Corali nu face excepție din acest punct de vedere”, a declarat ministrul australian al Mediului, Tanya Plibersek, într-un comunicat.”Trebuie să acționăm împotriva schimbărilor climatice. Trebuie să protejăm siturile noastre excepționale, precum și plantele și animalele care trăiesc în ele”, a continuat ea.

Acest nou episod de albire în masă a coralilor, cel de-al șaptelea înregistrat după anul 1998, a fost confirmat de cercetătorii care lucrează pentru Guvernul australian în urma unor măsurători aeriene efectuate asupra a 300 de recife situate în ape de mică adâncime.

Studii suplimentare vor trebui să fie realizate pentru a evalua gravitatea și amploarea fenomenului de albire, potrivit Agenției australiene pentru protejarea recifelor de corali.

Acest fenomen, care duce la decolorare, este cauzat de creșterea cu un grad a temperaturii apei, ceea ce duce la expulzarea algelor simbiotice care dau coralilor culorile lor strălucitoare. (Agerpres)

Lasă un comentariu