Percheziții DNA în cazul edililor locali din Miercurea Ciuc

Distribuie pe:

Polițiștii au descins, miercuri dimineață, în Primăria Miercurea Ciuc, unde efectuează percheziții în biroul primarului Robert Raduly și în cel al viceprimarului. Cei doi edili sunt bănuiți de corupție. În plus, se efectuează percheziții în județele Harghita, Mureș și Ilfov la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, arată DNA, fără a da alte detalii.

Procurorii DNA suspectează că cei doi au luat mită, în bani și servicii, pentru a acorda unor firme, preferențial și în afara legii, anumite contracte de achiziții publice plătite din bugetul Primăriei. Viceprimarul Antal Attila a declarat că anchetatorii solicită documente legate de contracte din anii precedenți și anul în curs și de hotărâri ale Consiliului Local. Potrivit unui comunicat al DNA, se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2007 - 2015.

Lasă un comentariu