Iată o întâmplare în Lavra Peșterilor de la Kiev. Doi călugări, ieromonahul Tit și ierodiaconul Evagrie, trăiau în armonie și-ntr-o prietenie duhovnicească. Dragostea lor reciprocă era motiv de zidire sufletească și de admirație pentru ceilalți frați. Vrăjmașul, care urăște binele și seamănă neghină în grâu, transformând grâul în neghină, a prefăcut iubirea acestor călugări în ură. Tit și Evagrie s-au învrăjbit în așa măsură încât nu se mai puteau vedea unul pe altul. De mai multe ori frații le-au cerut să se împace, dar ei nici nu voiau să audă.
Disputa durând deja mult timp, Tit a căzut grav bolnav. Era atât de bolnav încât nu mai erau speranțe de însănătoșire. A început a-și plânge amar păcatul și i-a trimis vorbă lui Evagrie că-i cere iertare și că ia asupra sa cu smerenie toată vina. Acela, nu numai că nu l-a iertat, dar a pronunțat la adresa ieramonahului cuvinte grele și blesteme. Frații, văzând că Tit este la un pas de moarte, l-au adus forțat pe Evagrie pentru a se împăca. Văzându-l sosind, bolnavul s-a ridicat din pat, l-a salutat și căzându-i la picioare i-a zis cu lacrimi: „Părinte, iartă-mă și mă blagoslovește!"
Evagrie s-a întors și a spus de față cu toți cuvinte înfricoșătoare: „Eu nu mă voi împăca niciodată cu el, nici în lumea aceasta, nici în cealaltă." Cu aceste vorbe, Evagrie s-a smuls din mâinile fraților ce-l țineau și apoi, subit, s-a prăbușit. Frații au vrut să-l ridice, dar el era deja mort; nu i-au mai putut nici îndrepta brațele, nici închide gura, nici închide pleoapele. Iar ieromonahul Tit s-a sculat din patul său deplin sănătos, ca și cum n-ar fi fost niciodată bolnav.
Toți cei prezenți erau înfricoșați și au început să-l întrebe pe preot cum s-a făcut sănătos. Fericitul Tit le-a răspuns: „până eram grav bolnav, am văzut niște îngeri care se îndepărtau de mine plângându-mi sufletul care era sorocit pierzării din cauza pizmei; i-am văzut de asemenea pe draci, care se bucurau. De aceea v-am implorat să mergeți la fratele nostru și să-i cereți în numele meu iertare. Dar după ce l-ați adus la mine, atunci când i-am făcut metanie și el s-a întors dinspre mine, l-am văzut pe unul dintre acești îngeri lovindu-l cu o sabie de foc pe fratele care refuza să mă ierte; această lovitură l-a omorât, în ce mă privește, același înger și-a întins mâna și m-a ridicat și iată-mă sănătos".
Frații l-au plâns mult pe Evagrie, care a murit de o moarte atât de înfricoșătoare; apoi l-au îngropat așa, cu gura deschisă și brațele întinse (Mineiul, 27 februarie).
Fraților, să ne temem de slăbiciunea noastră; să ne temem de păcatul care așa de ușor ne înșală, se strecoară în noi, ne cucerește și ne înlănțuiește. Să ne temem de firea noastră căzută care nu încetează să producă neghina păcatului.
