Monthly Archives: martie 2022
-
Direcția Națională Anticorupție (DNA) și-a prezentat, printr-un comunicat de presă din 24 februarie 2022, rezultatele activității pe anul 2021.
-
Contextul socio-politic prezent impune, stimați cititori, descrierea unui asemenea fenomen, deopotrivă, individual și social, cel al frustrării
-
Rusia și Belarus au fost suspendate din toate competițiile de rugby, marți, “până la noi ordine”, a anunțat forul mondial de conducere World Rugby.
-
Suntem cu toții indignați de atacul brutal al Rusiei împotriva unui stat suveran și independent și nu putem accepta ca harta Europei
-
Pe fondul conflictului armat din Ucraina, adevarul.ro ne prezintă condițiile în care pot fi mobilizați rezerviștii, în situația în care
-
“În așteptarea viitorului, moment prielnic independenței, naționalismul ucrainean se repliază - întărindu-se economic și militar
-
Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, prin Sectorul social-misionar și prin Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, cu binecuvântarea
-
Liceul Tehnologic Electromureș din Târgu-Mureș a obținut acre-ditarea ERASMUS+ (2020-1-RO01-KA120-VET-095741) în domeniul
-
O altfel de misiune au avut ieri polițiștii mureșeni în trafic, una specială, ce marchează începutul primăverii.
-
Peste 100 de studenți de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș