Cum de nu se crapa pamantul, sa-l inghita pe vrajmas?


Categorie: Editorial
|
06-01-2010
Nr: 453
|
Autor: MARIANA CRISTESCU
|
Motto: "A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominatiei rusesti. Numele Basarab si Basarabeni exista cu mult inaintea vremii in care acest pamant devenise romanesc; acest nume singur este o istorie intreaga." (Mihai Eminescu)


Ce le trebuia acestor monstri - intinsi pe doua continente - bietul nostru petic de pamant? Si cum poate fi justificat, in logica omeneasca, faptul odios al acestei talharii internationale?" (Gala Galaction, 2 iulie 1940 - despre ocuparea Basarabiei de catre Armata Rosie, la 28 iunie 1940)

Nu in vremea Eminescului, nici in nenorocitul an 1940, ci in mileniul trei, in decembrie 2009, politologul rus Roman Evghenevici Konopliov, considerat expert pentru Transnistria, propune Kremlinului sa puna in practica proiectul de purificare etnica "Basarabia _ statul tiganilor". Fanaticul cu apucaturi fasciste nu este vreun Misa, Grisa, Pasa, Kostia oarecare, duhnind a votca pe strazile rubinii ale imperiului de rasarit, ci ditamai jurnalistul cu pretentii de strateg pe coridoarele Institutului pentru Strategie Nationala din Moscova. Asadar, Konopliov considera ca ar trebui declansata purificarea etnica in stilul radical al lui Seseli: romanii din Basarabia sa plece in Romania, iar tiganii din Romania sa pofteasca in Basarabia, care ar putea deveni un stat al romilor. Individul, care nu are macar scuza de a fi neinformat, nu accepta sub nicio forma adevarul istoric: "Basarabia e pamant romanesc. E pamantul lui Stefan cel Mare. Imi pare rau, eu sunt mai savant ca Stefan cel Mare. Dar, pe langa el, eu sunt un maturator. Si n-am eu dreptul sa renunt la pamantul asta. Daca-mi scoateti ochii, se gaseste vreun roman sa ma duca la mancare, la culcare, si sa-mi dea sa mananc. Si nici atunci nu recunosc ca Basarabia e ruseasca." (Petre Tutea)

In capatana lui Konopliov, atrofiata probabil de hiperdecibelii preferintelor sale muzicale, Republica Moldoveneasca Transnistreana se profileaza ca o vitrina atractiva pentru acei "moldoveni" care abia asteapta sa navaleasca spre Tiraspol, dornici de a fi recunoscuti ca atare, adica "natie moldovineasca". "Insusi numele �Basarabia� tipa sub condeiele rusesti. Caci Basarabia nu insemneaza decat tara Basarabilor, precum Rusia inseamna tara rusilor, Romania tara romanilor." (Mihai Eminescu)

De fapt, Konopliov mizeaza pe faptul ca basarabenii plecati la lucru in Rusia nu se vor mai intoarce acasa, fiindca si-au croit deja alte rosturi, iar copiii lor invata carte ruseasca. Prin urmare, deznationalizarea moldovenilor ar putea fi interpretata, in... lumea civilizata, ca un fapt necesar si chiar... firesc: "Daca vor dori sa traiasca in cultura lor, ei vor putea merge in Transnistria, fiind siguri ca acolo va fi asa cum a fost candva in Moldova unita - alfabet chirilic, iar in casele vecine locuiesc fratii lor ortodocsi rusi si ucraineni" - argumenteaza pseudostrategul. Transnistria, devenita multinationala, ar recunoaste astfel identitatea fiecarui grup etnic si va putea dobandi mai usor "recunoasterea" mondiala. Va intrebati ce planuri are strategul pentru tiganii din Romania? Simplu: ei trebuie sa plece in "propria lor tara, Basarabia". Aici exista un oras unde tiganii formeaza majoritatea etnica - Soroca. Astfel, Soroca va deveni capitala statului tiganesc! Si ce daca nu s-au terminat romanii din Basarabia? Sa plece! Afara cu ei! Sa-si lase aici agoniseala si sa se duca in "Romania lor", care ii va exploata la sange, caci "va avea nevoie de fratii-basarabeni, de mainile lor de lucru, de copiii lor".

Cine este, de fapt, acest Konopliov? Ascultandu-i aberatiile retrograde, nici n-ai crede ca e nascut doar in 1973. Relativ tanar, asadar. Dar fanatic. De la varsta de 5 ani parintii l-au adus in Transnistria, alimentandu-i fantezia cu grozavii despre romani. A crescut cu spaima permanenta ca acestia s-ar putea intoarce. In timpul razboiului transnistrean, in octombrie 1992, chiar fuge in Rusia. Konopliov se afla in cladirea Parlamentului de la Moscova (DUMA _ Casa Alba) cand Boris Eltin a pus tunurile pe Legislativ. Convins ca lucrurile merg in directia dorita de Moscova, se intoarce in Transnistria in vara lui 2002. Este licentiat al Facultatii de Drept International (1996) si al Facultatii de Informatica (2003) din Briansk, bine format profesional, rocker, jurnalist, are agentii de stiri. Este considerat ideologul separatismului transnistrean. In vara lui 2002, organizeaza forumul international "Noi suntem Rusia!", la Tiraspol, si tot atunci face mitinguri in fata Ambasadei Republicii Moldova de la Moscova. Scrie romanul "Evanghelia extremistului", despre tinerii activisti politici radicali, carte interzisa in Rusia. Proiectul otravit si dezaxat al lui Konopliov, pentru Republica Moldova, compromite iremediabil imaginea idilica a proiectelor lui Stanislav Belkovski. Acesta _ alta belea! _ este fostul consilier al lui Vladimir Putin, la randu-i politolog controversat. In 2004, Belkovski propunea, nici mai mult, nici mai putin, in cadrul Institutului pentru Strategie Nationala din Moscova, unirea Basarabiei cu Romania, prin abandonarea Transnistriei. Aceasta din urma ar fi trebuit sa opteze: fie sa devina stat independent, fie sa adere la Federatia Rusa, fie sa se alipeasca la Ucraina!!! (Declaratie-martor: "...Am avut norocul sau nenorocul sa fiu si eu combatant la actiunile din 1992. Am luat parte la luptele pentru Tighina, fiind un tanar de 21 ani. Va declar, avantul si patriotismul erau foarte mari, si Transnistria, posibil era sa fie a noastra, daca eram ajutati mai eficace de Romania, si de nu eram tradati de fosta conducere a Chisinaului"!!!)

Merita mentionat si discursul lui Veaceslav Tibuleac, directorul postului de radio "Vocea Basarabiei", la Congresul al III-lea al Partidului Liberal Democrat, condus de premierul Vlad Filat: "Nu Armata a 14-a, dislocata in stanga Nistrului, nu Tiraspolul este cel mai mare pericol pentru existenta Republicii Moldova, ci nenumaratele institutii media rusesti din Chisinau, care sugruma metodic, zi de zi, viitorul R. Moldova. Republica Moldova se afla inca sub cea mai crunta ocupatie cunoscuta vreodata in istorie _ ocupatia informationala a Federatiei Ruse". Situatia este reala si extrem de periculoasa, iar Romania nu are suficiente posibilitati si vointa politica pentru a o contracara. Tibuleac a mai precizat ca situatia este cauzata de slugarnicia guvernelor de la Chisinau. (Declaratie-martor, 3 octombrie 2009, ora 11:54:

"... Cand in Tighina s-a inceput asa-numita �impacare�, a fost dat ordin de incetare a focului _ un gardist s-a urcat pe stela de la o macara, unde era arborat Tricolorul, si demonstrativ l-a dat cu piciorul jos. Atunci am vrut sa-l dau cu o rafala si pe gardistul cela jos, dar comandantul nostru nu mi-a permis, deoarece era ordin de incetare a focului, si s-a apucat de cap, si a inceput a plange cu hohote. Cineva din camarazi a vrut sa-l linisteasca, spunand ca drapelul este doar o bucata de material. Atunci el a spus ca pentru bucata aceasta de material a pierdut trei luptatori de ai lui, care l-au arborat� Dar, in timpul acesta, Mircea Snegur beia sampanie cu Igor Smirnov, la Moscova�Unde esti tu, Tepes Doamne?!!") Nimic nou sub soare, asadar! Nu s-a schimbat nici macar zicala ca "Lupu' isi schimba blana, dar naravul, ba". Prezidentiabilul moldovean o dadea cotita mai deunazi, zicand ca nu se amesteca in multimea basarabeana care sarbatoreste ziua de 1 Decembrie 2009, fiindca este "Ziua Nationala a altui stat"! O fi a altui stat, badie cu carnet rosu, dar e acelasi neam! Pfui! Si eu care ma bucuram de lume noua! Tadjikistanul, Uzbekistanul, Kazahstanul, Ucraina, Tarile Baltice au legi care interzic transmisia programelor de limba rusa pe teritoriul lor. Parca se misca ceva! Presedintele Dmitri Medvedev era foarte indignat, recent, ca limba rusa nu se studiaza suficient in Basarabia. E adevarat, dar suparaciosii fac riduri devreme! Ce-i drept, majoritatea tinerilor din Basarabia nu mai stiu limba rusa, dar nu este nimic abominabil aici. Ei au studiat limba engleza, de care au mai mare nevoie, franceza, italiana, spaniola, germana. Insa, mai presus de toate, copiii de peste Prut invata temeinic limba materna - romana. (Ex. La varsta de sapte ani, cantareata Nina Crulicovschi ajungea, in sfarsit, din Siberia, in Chisinau: "Nu stiam o boaba de romana. Singurele mele cunostinte erau de rusa si tatareasca. Treptat am invatat aceasta limba draga..." ) Conform unei hotarari a Guvernului Romaniei, vor fi infiintate cinci birouri teritoriale, unde se vor inregistra cereri de redobandire sau acordare a cetateniei. In cadrul Directiei Cetatenie, vor functiona cinci birouri teritoriale: la Suceava, Timisoara, Cluj-Napoca, Iasi si Galati. Deocamdata se cauta banii pentru platirea celor 15 functionari pe 2010. Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti de la Bucuresti a transformat Directia Cetatenie in Agentia Nationala de Cetatenie, incepand cu anul 2010. "Depunerea cererilor pentru cetatenie nu se va mai face ca pana acum, numai la Ministerul Justitiei, ci si la prefecturi si la toate oficiile consulare ale Romaniei. Acestia sunt pasi absolut esentiali, pentru ca nu vom mai avea cozi sau alte manifestari nedemne" _ spunea senatorul Viorel Badea, reprezentantul romanilor din Europa si Asia.

"Soarta ne-a harazit, la Rasarit, niste vecini care de veacuri ne sunt dusmanosi. Dupa ce, in trecut, ne-au ocupat in repetate randuri, au incercat sa ne anexeze si ne-au rapit Bucovina, Basarabia, Tinutul Herta si tezaurul tarii, in prezent tulbura apele in Moldova, oprima minoritatea romana, ne fura Insula Serpilor, creeaza un cap de pod rusesc amenintator in Transnistria si sunt pe cale sa ne distruga Delta. Cei, insa, ce cred ca situatia poate fi corectata prin negocieri de tratate nu cunosc istoria, si nici pe rusi sau ucraineni. Ei nu cedeaza decat in fata fortei, ca dupa infrangerile din Razboiul Crimeei, din Primul Razboi Mondial si din razboiul rece. De aceea, singura noastra garantie fata de noi agresari este si ramane NATO" (Constantin Balaceanu-Stolnici, "La judecata zilei", Ziua, 28 iulie 2004).

Da, Doamne! Sau, cum ar spune Nina Crulicovschi, cea intoarsa din "Pahodul na Sibir": "Ridica-ti fruntea mai sus, Romane, in lungi suspine de-ai fost batut!/ Intinde fruntea, caci va fi bine! Lucoarea vine de peste Prut!"

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval