Daily Archives: 6 mai 2021
-
Parlamentul European (PE) a adoptat, joia trecută, poziția de negociere cu privire la propunerea de certificat pentru reafirmarea dreptului la liberă
-
Cea mai mare sărbătoare a creștinătății, a cărei semnificație crește cu timpul, fiind tot mai încărcată de înțelesuri și profunzimi spirituale
-
La 7 mai 558, un cutremur puternic a distrus parțial Catedrala (Hagia) Sfânta Sofia din Constantinopol, considerată una dintre minunile arhitectonice
-
-
Acest mare patriot, născut în orașul argeșean Pitești, a fost șef al Statului Român (6 septembrie 1940-23 august 1944) într-o perioadă
-
-
Reprezentanții ministerelor ai autorităților publice și cultelor religioase s-au reunit în Capitală pentru a stabili modalități prin care pot fi sprijiniți
-
Ducele de Wellington, care l-a înfrânt pe Napoleon, era, odată, cu mai mulți prieteni, la vânătoare. Au ajuns la poarta unei țarini,
-
Proiect finanțat din PNDR, 2014-2020 - Măsura 19 / Submăsura 19.2.
-
Ambulanțele, în valoare de 731.850 lei, au fost finanțate prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) - Consolidarea capacității