Daily Archives: 9 august 2022
-
Valori termice normale în următoarele două săptămâni. Ploi însemnate cantitativ, după 14 august
-
Sute de târgumureșeni și turiști au luat parte sâmbătă la inaugurarea Poienii Lemurilor de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș
-
Navele de transport MV Arizona și MV Sacura, care transportă boabe de soia și porumb, au părăsit ieri porturi ucrainene
-
Grupul de cercetări sociologice “Nézõpont” din Ungaria a dat, de curând, publicității rezultatele unui sondaj de opinie efectuat în România
-
Prețul mediu de tranzacționare a locuințelor în România a depășit 100.000 de euro, în primele șase luni din acest an, în creștere cu aproximativ
-
În Monitorul Oficial al României (partea I, nr. 326/4.2022) este publicat Ordinul ministrului Educației privind structura noului an școlar
-
În urma publicării în ediția de sâmbătă, 6 august, a anunțului privind “Dezinsecția contra țânțarilor, căpușelor, precum și deratizarea contra
-
Sindicaliștii din Poliție pichetează, sediul Ministerului Finanțelor din București, printre revendicări aflându-se aplicarea Legii-cadru
-
Cercetătorii americani de la Universitatea de Stat din Ohio și cei de la Universitatea din Missouri, citați de descopera.ro, susțin că întârzierea
-
Este foarte probabil ca fiecare dintre noi să fi fost, măcar de câteva ori în viață, ținta manifestărilor provenite din invidie sau, de cealaltă parte