
FOSTUL MINISTRU ELENA UDREA A FOST CONDAMNATĂ
03-03-2021
Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marți, de Curtea de Apel București, la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor

TOLERANȚA ZERO LA ALCOOL ESTE O URGENȚĂ LEGISLATIVĂ!
03-03-2021 | de: Dr. TUDOR CIUHODARU, europarlamentar
Între 3 și 7% dintre accidente au drept cauză consumul de alcool * Unul din trei accidente mortale e direct legat de consumul de alcool

DECIZII CU PRIVIRE LA FUNCȚIONAREA ASOCIAȚIEI ZONA METROPOLITANĂ
02-03-2021 | de: BIROUL DE PRESĂ AL CONSILIULUI JUDEȚEAN MUREȘ
Consilierii județeni au aprobat în ședința de vineri, 26.02.2021, două proiecte ce vizează funcționarea Asociației Zona Metropolitană Târgu-Mureș.

REPORTERII ÎNTREABĂ, PRIMARUL RĂSPUNDE (I)
02-03-2021 | de: Text și foto: VIOREL CONȚIU
La conferința de presă organizată la Primăria Municipiului Târgu-Mureș, la 26 februarie a.c., în final, primarul Soos Zoltan a răspuns întrebărilor ziariștilor.

ÎN PERSPECTIVĂ: PAȘAPORT DE VACCINARE DIGITAL ÎN UE
02-03-2021 | de: ILEANA SANDU
Comisia Europeană va prezenta, în cursul acestei luni, o propunere privind emiterea unui pașaport de vaccinare digital, la nivelul UE, a anunțat

MAI MULȚI MAGISTRAȚI - ELIBERAȚI DIN FUNCȚIE, CA URMARE A PENSIONĂRII
02-03-2021 | de: AGERPRES
Mai mulți magistrați au fost eliberați din funcție, ca urmare a pensionării de la 1 martie, prin decrete prezidențiale, semnate luni

DE LUNI, VA ÎNCEPE LICITAȚIA PENTRU SERVICIUL DE SALUBRITATE
27-02-2021 | de: Text și foto: VIOREL CONȚIU
Soós Zoltán: Doresc să mai precizez, foarte pe scurt, că s-a aprobat caietul de sarcini pentru noua licitație pentru salubrizare, care va porni luni

POLEMICILE PARTIZANE POT ÎMPIEDICA ABSORBIȚIA BANILOR EUROPENI
26-02-2021 | de: DUMITRIȚA GLIGA, Deputat PSD Mureș
În cadrul Comisiilor juridice reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, am avizat favorabil, în unanimitate, ratificarea Deciziei

“NU-I LUMINĂ NICĂRII...”
26-02-2021 | de: MARIUS PAȘCAN
Am urmărit pretinsa “dezbatere” din Camera Deputaților, pe tema: “Bugetul tăierilor: moartea economică a României!”, inițiată de grupul parlamentar

ROMÂNI PRIMIȚI... “CU BRAȚELE DESCHISE?!”
26-02-2021 | de: Dr. MIHAI TÎRNOVEANU Președintele Asociației “Calea Neamului”
Mă uit siderat la Kelemen Hunor, președintele UDMR, cum vorbește la televizor despre autonomie, spunând că aceasta se referă